fbpx

Ion Sturza, la un pas de moarte în Munții Bucegi: „Un hobby personal a pus pe jar zeci de oameni”

Ion Sturza susține că a fost la un pas de moarte în timp ce se afla în Munții Bucegi. Fostul premier al Republicii Moldova recunoaște că de vină este o greșeală pe care ar comite-o în mod normal un începător. Din fericire, Ion Sturza este acum bine. Incidentul s-a petrecut miercuri, 1 iunie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Da, am suferit un accident sever pe munte de Ziua copiilor. Ultimul pas, ultimul pasaj cu gheață și zăpadă pe o brână mai ciudată și… hăul… Norocul (dacă se poate de vorbit aici de noroc) a fost că am reușit să mă regrupez și stabilizez înainte de segmentul vertical. La un pas de… Am fost stabilizat pe munte de doi mountaneers (alpiniști) inimoși care – cu riscul vieții – au coborât către mine până au venit cei de la Salvamont. Știu că le-a fost extrem de greu, le auzeam vocile tot mai alarmate. Nu știu cine sunt, știu doar atât: unul din ei îmi povestea că el crede în Dumnezeu și că totul va fi bine! Și chiar a fost. O să-i găsesc neapărat pe salvatorii mei pentru a face o rugăciune împreună pentru sănătatea și salvarea tuturor”, se arată în mesajul ex-prim-ministrului.

„Tot ce a urmat a fost ca la carte. Echipa Salvamont de la Piatra Arsă a venit rapid: „Hai, nea Ion, că poți!” Târât pe potecă și – culmea! – am reușit să fac câteva sute de metri de picioare fără a pune în pericol viața salvatorilor. SMURD Sinaia – stabilizat, oxigenat și transportat la Unitatea de Urgență Ploiești. Preluat, triat, testat, chirurgie, stabilizat. Văzând aglomerația mare de la Urgență, am preferat să nu ocup patul cuiva și am fost transferat la Centrul de recuperare de la Enayati Medical City din București.

Prietenul meu Wargha Enayati și echipa sa au făcut minuni. Acum sunt bine și scriu prostii pe Fb. Ne place să ne plângem că în România totul merge rău. În cazul dat nu a fost așa. Servicii de la stat (Salvamont, SMURD), serviciile de salvare, cele private de recuperare de la Enayati au acționat și cooperat eficient. Dar cel mai important oamenii – profesioniști, empatici. Le mulțumesc mult!

Da, încep să-mi fac un proces de conștiință – un hobby personal a pus pe jar zeci de oameni. Evident, s-au activat (pentru prima dată!) toate asigurările pe care le întrețin de zeci de ani. E important să le ai în cazul nefericit al unui accident.

Dar și faptul că am făcut o greșeală aproape fatală de începător – nu te bagi pe panta instabilă plină de gheață și zăpadă deasupra prăpastiei. Nu este delușorul pentru lunecuș din cartier. Nu mergi singur și neasigurat pe brâna cunoscută pentru multiple accidente fatale în condiții mult mai bune…”, a mai scris Sturza pe pagina sa de Facebook.

Articole asemănătoare

Back to top button