fbpx

foto | Povestea lui Sergiu Croitoru, colecționarul cu peste 1500 de bancnote din 162 de țări. Deține bani americani din 1890

Colecționează bancnote din copilărie, iar de-a lungul timpului a adunat o mulțime de exemplare istorice rare. Este vorba despre Sergiu Croitoru, originar din R. Moldova, tânăr a cărui pasiune de mic copil s-a transformat într-o aspirație și dragoste pentru bancnotele vechi, care au o istorie, o poveste aparte.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Într-un interviu pentru ZUGO, Sergiu ne-a relatat despre cum a apărut pasiunea, câte exemplare numără colecția sa și ce cheltuieli suportă pentru a o completa cu noi bancnote.

  1. De unde a pornit pasiunea de a colecta bancnote?

Aveam în jur de 8 ani, când străbunelul mi-a dat o monedă din aramă (începutul anilor 1800). Am adus-o acasă și am ieșit în curte să le arat si prietnilor noul cadou primit. În scurt timp, unul dintre prietenii mei mai mari mi-a propus să facem schimb: eu să îi dau moneda, iar în schimb el îmi să îmi ofere două bancnote țariste (1909).

Pe atunci nu știam exact dacă am fost pacălit sau nu. Dacă aș face o trimitere la ziua de azi, îmi dau bine semana că valoarea acelor două bancnote era alta, într-un final am fost păcălit.

  1. Câte bancnote numără colecția ta?

La moment 1507 bancnote din 162 țări. Actualmente este mult mai simplu de dus evidența la colecție datorită calculatorului, unde este o pagină web pentru toți colecționarii din lume (timbre, monede, bancnote, medalii, calendare etc…), unde sunt în jur de 300.000 de colecționari din toată lumea. Cu părere de rău, doar 15 persoane sunt din Moldova, însă sunt sigur că în viitorul apropiat această latura va prezenta un interes național.

  1. Care este cea mai rară dintre ele?

Una din cele mai rare bancnote care a ajuns în posesia mea este din vremurile îndepărtate, și anume o bancnotă de 10 de dolari, din 1890, Statele Unite ale Americii. Bancnota a ajuns în colecție prin intermediul tatălui meu.

  1. Ce bancnotă vrei să o ai, dar încă nu ai obținut-o?

Fiind un colecționar înrăit, aș dori să ajungă în posesia mea bancnotele care au fost în circulație în Japonia, SUA și Uniunea Sovietică, în perioada celui de al Doilea Război Mondial.

  1. Mai cunoști persoane din Republica Moldova care au aceeași pasiune?

Din Republica Moldova cunosc doar o singură persoană. Celelalte persoane pe care le cunosc doar fac business pe ele (cumpărare-vânzare). Însă dumnealui este un colecționar înrăit pe tematica Reginei Elizabeta. De exemplu, colecționarea pe o tematică separată este la rândul ei foarte intrigantă, aceasta prezintă la bază: (bancnote doar cu păsări, flori, animale, personalități, peisaje, etc…)

Eu sunt unul dintre colecționarii tuturor bancnotelor, indiferent de anul în care au fost emise, originea acestora sau semnătura care este ilustrată.

  1. Cât te costă pasiunea de a fi colecționar de bancnote?

Datorită faptului că sunt cunoscător a limbii engleze, discut cu colecționari internaționali, ajungem la un numitor comun, iar în urma discuțiilor facem schimb de bancnote. Eu ofer ce am din dubluri, exact așa și persoana din străinătate, ne înțelegem și trimitem prin poștă. Cheltuieli pe care le suport sunt pentru amenajarea albumului (printare, laminare) și pentru expedierea prin poștă.

  1. Ce sfaturi le-ai putea da colecționarilor care sunt la început de cale?

Totul este individual când este vorba despre hobby-urile noastre. Colecționarul care prezintă interes pentru bancnote va adora să le descopere, să se documenteze cu privire la proveniența acesteia. Eu pot să le ofer tot suportul colecționarilor care se află la început de cale, însă parcursul acestui drum nu este deloc ușor. Calitațile pe care trebuie să le prezinte un colecționar sunt dedicarea, interesul si dragostea.

  1. Ai o bancnotă preferată sau una mai speciala pentru tine, din colecție? Poate prin modul în care ai obținut-o.

Spre mirarea multora dintre voi, nu am o bancnotă preferată sau una mai specială, deoarece fiecare bancnotă este unică și prezintă un interes aparte.

  1. Te gândești să faci o expoziție in viitor?

Am fost invitat în 2017 la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală la o expoziție, însă din cauza meseriei nu am avut posibilitatea să plec. Pe viitor, aș dori să îmi realizez și acest scop.

Unul dintre factorii cei mai importanți este susținerea pe care persoanele ți-o oferă necondiționat. În mod special țin să îi mulțumesc soției mele care este pilonul meu de susținere.

Articole asemănătoare

Back to top button