fbpx

foto | O seară de iarnă în compania prietenilor și a vinului fiert. Ce poți face la Târgul de Crăciun din centrul Chișinăului și care sunt prețurile

Vin fiert, plăcinte fierbinți, luminițe și atmosferă de sărbătoare – cam acestea sunt reperele unei seri friguroase de iarnă, petrecute alături de familie și prieteni la Târgul de Crăciun din centrul Chișinăului. Dacă nu ai reușit încă să vizitezi zonele special amenajate, ZUGO te informează despre ce poți face și gusta la Târgul de Crăciun, dar și despre prețurile din acest an.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ei bine, deloc surprinzător, nelipsit de la majoritatea gheretelor este vinul fiert, pentru care doritorii trebuie să scoată din buzunare 20 de lei. În cazul în care rândul de oameni este mare, sunt două variante – fie vinul e deosebit de gustos, fie la vânzare sunt și diverse feluri de plăcinte. Prețul acestora variază între 20 și 30 de lei, în dependență de umplutură.

Foto: ZUGO

La Târgul de Crăciun sunt amenajate și gherete cu suvenire și obiecte tradiționale. Prețul acestora variază de la câteva zeci – la sute de lei. Valoarea depinde de complexitatea lucrării, dat fiind faptul că sunt efectuate manual de meșteri populari. De asemenea, vizitatorii pot achiziționa și produse alimentare de la producători. De exemplu, pentru un set din trei borcane de miere o persoană ar trebui să achite de la 160 de lei în sus. În dependență de tipul mierii, valoarea ajunge și la 280 de lei.

Foto: ZUGO
Foto: ZUGO
Foto: ZUGO

Rândul era mare și la intrarea în căsuța lui Moș Crăciun. Zeci de copii, de mână cu părinții lor, își așteptau rândul pentru a merge și a-i spune moșului cât de cuminți au fost pe parcursul anului.

târgul de crăciun
Foto: ZUGO

Atmosfera de sărbătoare este amplificată de muzica care răsună în tot târgul. Pe ecranul LED instalat sunt difuzate live concertele din incinta Palatului Național „Nicolae Sulac”.

Foto: ZUGO

Întreg teritoriul Târgului de Crăciun este amenajat cu figurine, luminițe și alte elemente de decor. În scuarul Teatrului de Operă și Balet sunt instalate un carusel și o rampă pe care iubitorii de adrenalină se pot da, imaginându-și că sunt pe un derdeluș cu sania.

Foto: ZUGO
Foto: ZUGO

Programul evenimentelor artistice, dedicat sărbătorilor de Crăciun se va încheia pe 9 ianuarie, odată cu închiderea Târgului de Crăciun. Până atunci, însă, Târgul este deschis zilnic, de la ora 10:00 până la ora 22:00.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button