fbpx

foto | Blogherița Vlada Avornic și soțul ei s-au cununat. Ce ținută a ales pentru ceremonia religioasă?

Anul trecut, pe 30 octombrie, blogherița Vlada Cotorobai (Avornic) și-a unit destinul cu cel al iubitului ei, Constantin. Tânărul cuplu a spus „Da” în fața stării civile, iar de atunci continuă să trăiască o frumoasă poveste de dragoste.

Astăzi, cei doi au mai făcut un pas care să consolideze familia nou creată. Vlada și Constantin s-au cununat la o biserică din Chișinău, avându-i alături pe părinți, dar și pe cei mai apropiați prieteni.

„Astăzi este ziua noastră”, a scris Vlada pe contul ei de Instagram, acolo unde au reușit deja să o felicite mai mulți urmăritori. 

Pentru evenimentul festiv, fashionista a ales să îmbrace o rochie cu buline, lungă până mai jos de genunchi, pe care a asortat-o cu o pereche de pantofi negri cu o bentiță, la fel, cu buline, și cu un trench alb, foarte fin.

Buchetul de mireasă format din câțiva trandafiri l-a ales după culorile care deja se știe că îi plac – cele pastelate.

La ceremonia oficială, care a avut loc anul trecut, Vlada a îmbrăcat un costum în culorile alb și negru, iar pentru buchet a optat la fel pentru trandafiri. Fără un machiaj strident, aceasta și-a completat ținuta cu o pereche de cercei din perle. Constantin a ales să poarte un costum alb-negru, fără a-l asorta cu o cravată sau papion.

Blogherița a fost cerută în căsătorie în ziua în care au împlinit un an de relație. La începutul anului 2018, tânăra a semnat un contract cu cea mai mare agenție de influenceri din România, iar mai apoi s-a mutat în București, împreună cu actualul ei soț.

Articole similare

Close