fbpx

„Ce să mănânc în loc de…”. Alternative sănătoase la dulciuri, covrigi, sare și alte tentații

Dulciurile procesate pot fi înlocuite foarte bine cu fructe bogate în polifenoli/antioxidanți, iar alternative mai sănătoase există și pentru alte mici plăceri „nesănătoase”, explică un nutriționist român.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

O alimentaţie echilibrată este, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, esenţială pentru a obţine toate elementele de care corpul nostru are nevoie și pentru a avea o stare de sănătate bună, scrie adevarul.ro.

Peste tot auzim că un consum scăzut de sare, zahăr şi grăsimi saturate ar fi cheia unei alimentaţii mai sănătoase. Dar nu e suficient să știm, ca să și reușim să avem o astfel de alimentație, pentru că tentațiile ne fac cu ochiul la tot pasul.

„Niciun aliment, oricât de sănătos este, nu este lipsit de calorii”

Iar dacă, oricât ne-am strădui, nu reușim să ignorăm pofta de produse care nu ne ajută nici sănătatea, nici silueta, putem încerca alternative.

„Nutriția sănătoasă și echilibrată este vitală pentru sănătate. De foarte multe ori poate ne întrebăm care sunt alegerile cu adevărat sănătoase pentru corpul nostru. Ocazional, puteți înlocui unele alimente/ingrediente cu altele. Regula principală este, desigur, moderația, căci niciun aliment, oricât de sănătos este, nu este lipsit de calorii, iar cea secundară este diversificarea”, explică nutriționistul Ionela Copilau, pe pagina Ionela Copilau nutrition & lifestyle coach.

Specialistul arată când și ce putem înlocui:

  • „Dulciurile nesănătoase cu fructe bogate în polifenoli/antioxidanți (afine, mure, zmeură, etc.).
  • Sarea, în special de către persoanele care nu au voie să o consume în cantități mai mari de 2-2,5g/zi, înlocuiți-o, când este posibil, cu ierburi de tip condiment (rozmarin, leuștean, pătrunjel, oregano, etc.).
  • Laptele de vacă, în special de către persoanele intolerante la lactoză, înlocuiți-l cu lapte de migdale făcut în casă.
  • Covrigii, în special de către persoanele intolerante sau alergice la gluten, înlocuiți-i cu banane bio (neradiate, nepesticidate, neclorinate, bio)”.

Nutriționistul a prezentat și o planșă cu câteva exemple de alimente care pot fi înlocuite cu altele (alternative care sunt doar sugestii).

Recomandări

Amintim că potrivit specialiștilor români în sănătate publică, pentru adulți, o alimentație sănătoasă include următoarele: fructe, legume, leguminoase (de exemplu linte și fasole), nuci și cereale integrale (de exemplu porumb neprelucrat, mei, ovăz, grâu și orez brun).

Un cardiolog din SUA a pus, recent, pe lista neagră câteva alimente despre care a precizat că nu le consumă niciodată. Un grup de produse de care medicul spune că se ferește este cel al deserturilor procesate, cum ar fi prăjiturile și gogoșile ambalate, din cauza faptului că sunt bogate în zahăr și grăsimi nesănătoase, ingrediente care sunt legate de riscuri de diabet și boli de inimă.

Articole asemănătoare

Back to top button