fbpx

Cât costă statuetele Oscar din lumea Hollywood

Toți actorii de la Hollywood visează la un premiu Oscar de-a lungul carierei, iar unii dintre ei au deja rafturile de acasă pline cu celebrele trofee. Însă, premiul Oscar are în spate o poveste interesantă, scrie kissfm.ro.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Silueta zveltă a cavalerului auriu a fost realizată după schițele directorului de creaţie de la studiourile de filme MGM, Cedric Gibbons. Deși statueta este cunoscută sub numele de „Oscar”, trofeul se numește, de fapt, Premiul de Merite al Academiei Americane. Potrivit legendei, atunci când a văzut-o, Margaret Herrick, bibliotecara Academiei Americane de Film, a spus că seamănă cu vărul ei, Oscar. Şi Oscar a rămas în istorie.

Trofeul este realizat dintr-un aliaj de staniu, cupru și antimoniu, fiind suflat cu aur de 24K, având o greutate de 3,9 kilograme. În general, prețul pentru producția unei asemenea statuete ajunge la 400 de dolari. Însă, aceasta nu ar fi adevărata valoare a statuetei, cel puțin când vine vorba de prețurile impuse de Academia Americană de Film.

Design-ul trofeului a rămas același încă de la prima ediție a premiilor Academiei Americane de Film, desfăşurată în 1929. Însă, există o regulă pe care orice câștigător al unui Oscar trebuie să o respecte – acesta nu poate vinde statueta. Şi nici moştenitorii lui, deoarece Academia Americană de Film, instituţia care decerneză premiile a impus o regulă strictă: oferta trebuie făcută mai întâi Academiei, care poate răscumpăra Oscarul pentru doar un dolar. Așa că statueta nu valorează mai mult de un dolar.

Academia Americană de film a decis să fixeze această valoare pentru a împiedica comerţul cu prestigioasele statuete, deoarece valoarea lor artistică ar scădea extrem de mult.

Articole asemănătoare

Back to top button