fbpx

Artistul care poartă sângele iubitei sale într-un pandantiv: „Suntem obișnuiți să fim împreună tot timpul”

Ea și-a făcut un tatuaj dedicat lui, iar el îi poartă sângele într-un pandantiv. Este vorba despre actrița Megan Fox și artistul Colson Baker, cunoscut ca și Machine Gun Kelly, care sunt într-o relație de mai mult de un an.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Actrița și-a făcut și un tatuaj dedicat interpretului, și anume expresia „el pistolero”, scris pe claviculă. Din traducere, asta înseamnă „bandit”.

Megan a specificat că nu este preocupată de faptul că iubitul ei consumă droguri, precizând că la scurt timp după începerea relației Coulson a început să meargă la terapie pentru a scăpa de această dependență.

Recent, cântărețul a declarat că pandantivul pe care îl poartă conține sângele lui Meghan.

că poartă un pandantiv cu sângele lui Megan, pentru a nu-i simți lipsa atunci când aceasta pleacă la filmări.

Suntem obișnuiți să fim împreună tot timpul, așa că atunci când ea trebuia să plece în Bulgaria, pentru filmări, am fost puțin îngrijorat. Unii oameni fac schimb de batiste, sau ceva de genul dat, atunci când pleacă. Dar Megan mi-a dat ADN-ul ei”, a spus Baker.

Articole asemănătoare

Back to top button