fbpx

Adele și soțul său divorțează. În grija cui va rămâne copilul de 6 ani?

Cântăreaţa britanică Adele și soțul ei, antreprenorul Simon Konecki, au decis să divorțeze după ce s-au separat la trei ani de la căsătorie. 

Documentele judiciare au fost depuse în Los Angeles, joi. Vorbind despre custodia copilului, un reprezentant al artistei a precizat că Adele şi Simon îşi vor creşte în continuare copilul ca nişte părinţi iubitori şi că solicită să le fie respectată intimitatea.

Cântăreaţa şi Konecki au devenit un cuplu în 2011, iar în 2012 a venit pe lume fiul lor, Angelo. Cei doi s-au căsătorit în cadrul unei ceremonii secrete, în 2016, iar artista a vorbit pentru prima dată despre aceasta în timpul unui discurs de acceptare al unui premiu Grammy în 2017.

Anul acesta, Adele este pregătită să-și lanseze albumul mult așteptat de fani.

„Ea este pregătită atât psihic, cât și fizic, să promoveze muzică nouă. Cel mai probabil se va întâmpla mai spre finalul anului”, a declarat pentru People o sursă apropiată lui Adele, citată de presa română. 

Articole similare

Close