live | 16 ani de la protestele din 7 aprilie. Comemorare în fața Parlamentului
La Chișinău au loc astăzi acțiuni de comemorare dedicate celor 16 ani de la revolta din 7 aprilie 2009 – una dintre cele mai tensionate și marcante zile din istoria recentă a Republicii Moldova. Evenimentul este transmis în direct.
Ceremonia se desfășoară în fața sediului Parlamentului – clădire care a fost devastată în urma manifestațiilor de atunci. Este ținut un moment de reculegere în memoria tinerilor care au fost reținuți, bătuți și, în unele cazuri, torturați în urma represiunii autorităților de la acea vreme.
Pe 7 aprilie 2009, mii de tineri au protestat față de rezultatele alegerilor parlamentare, suspectate de fraudă în favoarea Partidului Comuniștilor. Protestele pașnice au degenerat rapid în violențe, după ce clădirile Parlamentului și Președinției au fost incendiate și vandalizate.
În zilele următoare, sute de persoane au fost reținute, iar mai mulți tineri au acuzat abuzuri comise de forțele de ordine. Cel puțin un tânăr, Valeriu Boboc, a murit în circumstanțe violente, iar cazul său a devenit simbolul luptei pentru adevăr și justiție.



