horoscop | Capricornii nu își pot combate tentațiile erotice, iar Gemenii – pe cele riscante. Prezicerile astrelor pentru săptămâna viitoare
Săptămâna următoare va fi cu multe urcușuri și coborâșuri pentru toate zodiile. Înarmați-vă cu răbdare și toleranță, dar nu uitați că și alții își au propriile bătălii interioare, de aceea măsurați-vă bine atât faptele, cât și cuvintele pe care le rostiți.
Berbec
O energie intensă îți va afecta simțurile în prima parte a săptămânii. În perioada care urmează, așteaptă-te la câteva experiențe radicale. N-ar fi rău să încerci să faci niște lucruri pe care nu le-ai mai experimentat niciodată. Paleta de trăiri de care vei avea parte te-ar putea surprinde întru totul. Atunci când vine vorba de viața profesională, nu te simți atras/ă de ideea de risc.
Taur
Lucrurile noi vor fi predominante în viața ta pe parcursul întregii săptămâni. Deși ai senzația că deții controlul asupra a tot ceea ce trăiești, te înșeli. La birou apar noi oportunități de implicare în proiecte de mare anvergură. Pentru cariera ta este important să o faci. Zilele de weekend vor fi aglomerate cu proiecte administrative. Vei avea multe lucruri de rezolvat și abia o să ai timp pentru tine.
Gemeni
Chiar dacă compromisurile pe care le faci par să fie riscante, pe termen lung, acestea merită orice dedicare din partea ta. Timpul ți-o va confirma! În raport cu anumite persoane simți dezamăgirea în cel mai profund mod. La orice pas cauți explicații plauzibile a unor comportamente pentru a te putea „anestezia” emoțional.
Rac
Îți este mult mai dificil să faci lucrurile ghidat/ă de ceea ce simți. Ești o fire rațională, iar cei care te cunosc cu adevărat știu acest lucru despre tine. Mai mult decât atât, nu înțelegi rostul unei analize îndelungate a unei acțiuni pe care vrei să o faci. Avantaje și dezavantaje există la tot pasul. Această săptămână va fi dificilă din punct de vedere profesional.
Leu
Mișcarea haotică a astrelor te va influența destul de mult la nivel emoțional, chiar dacă acest lucru nu va fi perceptibil pentru tine. Te simți „acostată” de nevoile celor din jur. Te simți mai tot timpul stresat/ă de gândul că trebuie să le faci pe plac celor din jur. Atunci când vine vorba de sectorul profesional, este important să ai mai multă încredere în propriile abilități.
Fecioară
Energia venită din partea lui Saturn te va determina să îți menții standardele foarte ridicate, chiar dacă uneori simți că ar fi binevenit un compromis. Tot ceea ce trăiești în zilele următoare te ajută să descoperi lucruri noi despre tine ca persoană. Acest proces în care te-ai antrenat nu te poate ajuta decât să te dezvolți într-un mod armonios.
Balanță
Totul în jur ți se pare covârșitor și parcă nu mai ai energia necesară pentru a face ceea ce ți-ai propus. Abordarea cea mai evidentă în raport cu anumite situații nu este întotdeauna și cea care se recomandă. Pentru a putea recăpăta starea de încredere în ceea ce va urma, ai nevoie să fii înconjurat/ă de persoane pozitive și despre care știi că te vor acompania pe orice drum vei păși.
Scorpion
Atunci când vine vorba de starea de sănătate, în zilele următoare vei descoperi afecțiuni la care nu te-ai fi gândit niciodată că le ai. Teama pe care o vei simți nu va putea fi anulată. În aceeași ordine de idei, este important să îți dai seama că tot ceea ce trăiești este de fapt și o reacție somatică a dezechilibrului interior pe care îl trăiești.
Săgetător
Expansiunea orizonturilor profesionale te ajută să faci lucruri pe care ți le-ai dorit dintotdeauna, chiar dacă provocările de care vei avea parte sunt dintre cele mai neconvenționale. Ești o fire puternică, concentrată pe acțiune și pe rezultate și nimic nu te va face să îți întorci privirea din fața drumului pe care ai pășit.
Capricorn
Tentațiile erotice de care ai parte în perioada următoare nu vor fi ușor de combătut, dar indiferent de context, te vei lăsa condus/ă de ceea ce simți. Cauți cu o oarecare disperare resurse emoționale în tot ceea ce te înconjoară, iar asta face din tine o persoană destul de intrusivă. Îți cunoști bine prioritățile și de aceea nu faci compromisuri cu care nu rezonezi.
Vărsător
Cu o prezență destul de perceptibilă a lui Venus în casa relațiilor, îți dai seama că tot ceea ce faci în plan personal are menirea să îți aducă împlinirea de care ai nevoie. Evită să iei decizii importante fără a te consulta cu partenerul de viață. Deși ești de părere că toate lucrurile se întâmplă la timpul lor, resimți o stare de agitație continuă din cauza neîmplinirii personale.
Pești
Au loc multe schimbări de situație, iar energia negativă pe care o resimți îți adâncește starea de apatie. Cu toate astea, nimic nu este mai reconfortant decât faptul că ești conștient/ă de ceea ce poți trăi dacă ai în jur persoane care te apreciază cu adevărat. Uneori alegi să fii chiar destul de drastic/ă cu alte persoane tocmai pentru a nu-ți lăsa vulnerabilitățile să iasă la iveală.