fbpx

horoscop | Balanțele trebuie să evite cheltuielile, iar Vărsătorii – riscurile. Previziunile astrelor pentru această săptămână

Săptămâna viitoare va fi una liniștită. Nativii mai multor zodii se vor preocupa de relațiile cu prietenii și familia, vor tinde să obțină succes la locul de muncă, iar astrele le recomandă să își potolească emoțiile și să gândească rațional.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Berbec

În aceste moment al vieții tale îți cunoști mult mai bine prioritățile. Chiar dacă ești acolo întotdeauna pentru anumite persoane, asta nu înseamnă că mai uiți de propriile nevoi. Te afli în plină „expansiune profesională”. Preiei inițiativa și vorbești mult mai deschis despre visurile pe care le ai. Acesta poate fi un moment de cotitură esențial pentru tine.

Taur

Deși așteptările pe care le ai de la un posibil partener sunt destul de exagerate, reușești totuși să te lași impresionat/ă de anumite persoane. Indiferent de ceea ce încerci să proiectezi asupra celor din jur, tu ai nevoie de stabilitate emoțională. La birou nu se întâmplă lucruri pentru care merită să te consumi. Oricum ar fi, ești mai relaxat/ă din acest punct de vedere.

Gemeni

Ești obsedat/ă ca totul în jurul tău să fie pus la punct. Îți va fi destul de dificil să te concentrezi pe ceea ce ai cu adevărat nevoie. Pentru a fi în contact cu sine, trebuie să te afli în continuă mișcare. Indiferent că este vorba despre viața profesională, despre familie, despre obiective personale, tu te afli mereu în mijlocul acțiunii.

Rac

Dinamica relației personale te ajută să te dezvolți ca prieten/ă în raport cu partenera/ul, iar pentru tine asta reprezintă o adevărată relație de cuplu. Alegerile profesionale pe care le faci nu țin cont decât de ceea ce îți dorești să obții. La momentul actual, nu mai este loc de niciun compromis în această direcție. Este important să rămâi perseverent/ă.

Leu

Astrele vor încerca să te domine într-o manieră pozitivă pe parcursul întregii săptămâni. Indiferent de energia psihică pe care o vei resimți, lucrurile vor fi destul de dificil de armonizat. Diada Marte-Pluto te va forța să iei decizii radicale în plan personal. În acest mod vei reuși să îți regăsești echilibrul interior. Trebuie să renunți la anumite „ancore toxice”.

Fecioară

Ai nevoie de apreciere constantă din partea celor din jur pentru a fi în armonie cu propria persoană. Îți dorești să poți vorbi despre tine, despre emoțiile pe care le trăiești, despre deciziile pe care le iei zi de zi, dar nu ai către cine să te confesezi. Te simți la mare depărtare de cei care cândva contau pentru tine. Nu se mai poate face nimic în acest sens.

Balanță

De cele mai multe ori, starea ta de spirit se schimbă în funcție de validarea celor din jur. Această condiționare este periculoasă pe termen lung. Chiar dacă constrângerile materiale din ultima perioadă îți creează destul de mult disconfort, ești conștient/ă că este ceva tranzitoriu. În weekend este de preferat să te odihnești, renunțând la planurile stabilite.

Scorpion

Dificultățile de comunicare pe care le întâmpini în raport cu anumiți membri ai familiei te fac să te retragi pentru o perioadă din mijlocul acelor contexte. Indiferent că ești în căutare de noi prieteni sau de parteneri de afaceri, această săptămână îți oferă toate premisele pentru ca acest lucru să se întâmple. Trebuie doar să acționezi și să faci lucruri cu sens!

Săgetător

Obiectivele pe care le ai în minte pentru perioada următoare necesită concentrare și determinare. Firea delăsătoare de multe ori te scoate din competiții. Pentru a reuși să finalizezi ceea ce îți propui, este important să fii atent/ă și la oamenii cu care te înconjori. În plan personal nu este ok să îl lași pe cel de lângă tine să vorbească în numele tău. Această acțiune nu face decât să te anuleze!

Capricorn

Rutina zilnică te plictisește peste măsură. Ai constant nevoie să faci lucruri care să îți mențină motivația între anumite limite pentru a nu te plafona. Modul în care te percep cei din jur este strict problema lor. Nu te mai preocupa de lucruri care nu te vizează! Relațiile din viața ta sunt pe o pantă ascendentă de dezvoltare deoarece dedicarea ta este reală și constantă.

Vărsător

Pe parcursul acestei săptămâni reușești să pui în aplicare orice idee îţi traversează mintea, indiferent de riscurile pe care poate le presupune. Cariera este prioritară pentru tine, chiar dacă familia îți reproșează mereu acest aspect. Din păcate, acum nu este momentul potrivit pentru a face alegeri ghidate de emoții. Presupun riscuri pe care nu ți le poți asuma.

Pești

Astrele vor „mixa” energiile din jurul tău. Tu vei fi tot mai debusolat/ă. Acționezi prin prisma sentimentelor, dar asta nu este suficient pentru a avea relații autentice. Este esențial să existe un proces continuu de dezvoltare între tine și persoanele în cauză. Nu încerca să îți mai asumi acțiuni sau comportamente care nu au nicio legătură cu tine!

Articole asemănătoare

Back to top button