Vrei să călătorești în Italia? Atenție! A fost emis Cod roșu, portocaliu şi galben de precipitaţii

Serviciul de Protecţie Civilă din Italia a emis un avertisment de Cod roşu de precipitaţii puternice, de luni, 4 octombrie, pentru centrul regiunii Liguria şi zona de vest din regiunea Piemonte, relatează g4media.ro, cu referire la Agerpres.
Fenomene meteorologice intense, pentru care s-a emis un cod portocaliu de ploi abundente, vor fi prezente în restul teritoriului regiunilor Liguria şi Piemonte, precum şi în Lombardia, Emilia-Romagna şi provincia autonomă Trento.
A fost emis, de asemenea, un cod galben de precipitaţii intense pentru regiunile Lazio, Umbria, Toscana, Valle d’Aosta, Veneto şi nordul-estul regiunii Sardinia.
Condiţiile de instabilitate se vor extinde şi în următoarele zile, din cauza anticiclonului nord-european care va determina deplasarea unei mase de aer ploios şi rece către Marea Mediterană.