fbpx

Vine al doilea val? Italia vrea să prelungească starea de urgență până pe 31 ianuarie 2021

Starea de urgență ar putea fi prelungită până la sfârșitului lunii ianuarie 2021 în Italia, relatează presa străină, făcând referire la cotidianul La Repubblica.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Premierul Giussepe Conte a anunțat că va solicita în Parlament prelungirea alertei, care expiră pe 15 octombrie. Solicitarea a venit și din partea serviciilor sanitare, doctorii menționând că numărul îmbolnăvirilor noi este încă ridicat.

Totodată, italienii sunt îndemnați să descarce o aplicație mobilă care îi va informa despre prevenirea și stoparea bolii. Precizăm că, potrivit Universității Hopkins, în total în regiune s-au confirmat peste 314.000 de infectări, numărul lor fiind în creștere de la sfârșitului lui august. După câteva luni în care nu s-au îmbolnăvit mai mult de 577 de persoane zilnic, s-a ajuns și la peste 1800 de pacienți noi în 24 de ore.

Articole asemănătoare

Back to top button