fbpx

video | Un oraș din Laponia vrea să găzduiască Jocurile Olimpice de Vară în 2032. Temperaturile ajung la -50 de grade

Salla, orașul care este considerat de localnici cel mai rece din Laponia, Finlanda, vrea să găzduiască Jocurile Olimpice de vară din 2032. În filmulețul pe care l-au realizat pentru a se înscrie, populația practică sporturi estivale pe vreme rece.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În Salla temperaturile pot ajunge până la -50 de grade Celsius, conform Euronews. Așadar, autoritățile locale au decis că înregistrarea la concursul care va determina gazda evenimentului sportiv ar putea sensibiliza asupra problemelor climei.

„Dacă până atunci nu reușim să oprim schimbările climatice, va prea târziu. Vrem să menținem Salla așa cum este, iar iernile noastre să fie reci și pline de zăpadă”, spune primarul orașului.

Inițiatorii au lansat și o mascotă care să reprezinte regiunea. Este vorba de un ren numit Kesa, cuvțnd care în finlandeză înseamnă „vară”. De menționat este că creșterea acestor animale este una dintre principalele îndeletniciri ale localnicilor.

Anterior, Finlanda a găzduit Jocurile Olimpice de Vară în 1952. Atunci competițiile s-au desfășurat în capitala Helsinki.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button