fbpx

video | S-a născut în cămașă! O copilă de trei săptămâni plutea pe Gange, într-o cutie de lemn. Ce va primi salvatorul ei?

O copilă de doar trei săptămâni a fost găsită plutind într-o cutie de lemn pe râul Gange din India. Micuța era în viață și a fost auzită de un barcagiu.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Totul s-a întâmplat în statul Uttar Pradesh din nordul Indiei, conform libertatea.ro, care face referire la BBC. Bărbatul a vâslit și a scos din apă cutia decorată cu imagini ale zeilor.

Fetița era înfășurată într-o eșarfă roșie, iar alături se afla un bilețel cu numele Ganga și data nașterii. Barcagiul a dus fetița la el acasă și a anunțat Poliția, iar localnicii au supranumit copila „fiica lui Gange”.

Bebelușul a fost transportat la spital și va fi monitorizat de medic o perioadă. După ce se va recupera, micuța va ajunge la un centru pentru orfani.

Salvatorul ei, la fel, nu a rămas fără recompensă. Pentru „exemplul de umanitate” oferit, acesta urmează să primească o nouă locuință.

În același timp, Poliția indiană urmează să stabilească modul în care a ajuns copila pe apă. Nu este exclus că aceasta ar fi fost abandonată, deoarece în India nașterea fetelor este văzută drept o povară financiară, în special în comunitățile sărace.

Articole asemănătoare

Back to top button