fbpx

video | Imagini desprinse din „Frozen”: Case acoperite în întregime de gheață. Care este explicația fenomenului?

Imaginile au fost surprinse de obiectivul camerei la sfârșitul săptămânii trecute pe țărmul lacului Erie, în apropiere de New York. Din cauza vântului puternic din ultima vreme, locuințele oamenilor au fost acoperite de un strat consistent de gheață.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

O locuitoare a regiunii a declarat pentru presa locală că, atât de gravă situația nu a fost niciodată. „Par a fi imagini false. În casa mea e întuneric, uneori este chiar înfricoșător”, spune ea.

Chiar dacă au parte de o priveliște frumoasă, aidoma scenelor din „Frozen”, femeia a adăugat că grosimea stratului de gheață este de un metru, iar oamenii sunt îngrijorați că acest lucru ar putea afecta structura de rezistență a casei.

Cu privire la explicația fenomenului, de vină ar fi vântul puternic care a suflat timp de 48 de ore, creând valuri uriașe pe lacul Erie. Apa a fost împinsă spre țărm de rafalele de vânt, iar din cauza temperaturilor scăzute, picăturile de apă au înghețat pe clădiri, scrie weather.com.

 

 

Articole asemănătoare

Back to top button