fbpx

Ucraina susține că o instalație pentru deșeuri radioactive din Kiev a fost lovită de rachete. Agenția Internațională pentru Energie Atomică a fost informată

Ucraina a informat duminică, 27 februarie, Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) că în cursul nopții amplasamentul unei instalații de depozitare a deșeurilor radioactive din Kiev a fost lovit de rachete, fiind deja al doilea incident de acest gen, scrie Digi24, potrivit unui comunicat al AIEA.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Nu au fost raportate pagube la clădire și nici indicii privind o emisie radioactivă, a precizat directorul general al AIEA, Rafael Mariano Grossi.

Personalul de la instalație a fost nevoit să se adăpostească în timpul nopții, dar a putut evalua ulterior situația, a precizat Inspectoratul de Stat pentru Reglementare Nucleară al Ucrainei (SNRIU). Atât comunicațiile cu instalația – filiala din Kiev a companiei de stat Radon -, cât și sistemul de monitorizare a radiațiilor de la fața locului au fost restabilite în cursul dimineții.

Incidentul a avut loc la o zi după ce autoritatea ucraineană în domeniu anunțase că un transformator electric de la o instalație similară de eliminare a deșeurilor radioactive din apropierea orașului Harkov, în nord-estul țării, a fost avariat, dar fără a se raporta vreo emisie radioactivă.

Astfel de instalații dețin de obicei surse radioactive dezafectate și alte deșeuri de nivel scăzut de la spitale și industrie, precizează AIEA. Însă deși aceste situri de depozitare nu conțin deșeuri cu un nivel înalt de radioactivitate, materialul stocat și depozitat poate, totuși, să provoace un eveniment cu impact radiologic grav, de unde necesitatea de a le proteja, a subliniat directorul general al AIEA.

„Aceste două incidente evidențiază riscul foarte real ca instalațiile cu materiale radioactive să sufere daune în timpul conflictului, cu consecințe potențial grave pentru sănătatea umană și pentru mediu”, a spus directorul general al AIEA. „Încă o dată, fac un apel urgent și ferm la toate părțile să se abțină de la orice acțiune militară sau de altă natură care ar putea amenința siguranța și securitatea acestor instalații”, a adăugat el.

Agenția internațională continuă să monitorizeze îndeaproape evoluțiile din Ucraina, acordând o atenție deosebită siguranței și securității reactoarelor nucleare. AIEA rămâne în contact permanent cu autoritățile ucrainene și oferă actualizări periodice cu privire la situația din Ucraina, precizează comunicatul AIEA.

Reuniune a Consiliului guvernatorilor AIEA, miercuri, la Viena

De altfel, Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a anunţat pentru miercuri organizarea unei reuniuni a Consiliului guvernatorior „pentru a examina situaţia actuală în Ucraina”, relatează AFP, preluată de Agerpres. Reuniunea „va începe la ora locală 11:00 (10:00 GMT) la sediul Agenţiei de la Viena, în Austria”, potrivit unei declaraţii transmise duminică agenţiei franceze de presă.

Ucraina dispune de patru centrale operaţionale şi de mai multe depozite de deşeuri radioactive, între care cel de la Cernobîl.

Centrala de la Cernobîl, scena celui mai grav accident nuclear din istorie în 1986, a căzut joi în mâinile armatei ruse. Operaţiunea militară a fost urmată de o creştere a nivelurilor de radiaţie, dar care „nu prezintă niciun pericol pentru public”, potrivit AIEA.

Reuniunea de miercuri intervine în timp ce se desfăşoară convorbirile de la Viena asupra dosarului nuclear iranian, cu un deznodământ – succes sau eşec – aşteptat în zilele următoare.

Diplomaţii britanici, francezi, germani, ruşi şi chinezi s-au angajat de mai multe luni în aceste convorbiri cu Iranul, SUA participând la negocieri în mod indirect.

Autoritatea de Reglementare și Control din Ucraina (State Nuclear Regulatory Inspectorate of Ukraine – SNRIU) a confirmat faptul că depozitul nu a fost avariat și măsurătorile efectuate cu dispozitivele portabile au indicat că nivelurile radiațiilor din jurul depozitului sunt la nivelul fondului natural, neexistând nicio amenințare pentru public.
În acest depozit sunt păstrate deșeuri rezultate din utilizarea surselor de radiații în medicină, cercetare și industrie, deșeuri cu radioactivitate scăzută.

CNCAN monitorizează continuu evoluția situației, fiind în permanență legătura cu celelalte instituții cu responsabilități în ceea ce privește monitorizarea radioactivității la nivel național și cu forurile internaţionale responsabile.

Articole asemănătoare

Back to top button