Putin nu renunță la achitarea gazului în ruble. Cât de mult ar afecta Europa oprirea importurilor din Rusia
Rusia nu renunță la cererea de a-i fi plătite gazele în ruble și spune că va veni, până joi, cu aranjamente practice prin care acest lucru poate fi făcut, relatează Reuters. Anunțul rușilor vine în ciuda răspunsului anterior al mai multor țări europene care au spus că o asemenea solicitare din partea Moscovei este inacceptabilă.
Săptămâna trecută, Vladimir Putin a cerut ca „țărilor neprietene”, adică cele care au condamnat agresiunea împotriva Ucrainei, să înceapă să plătească gazul în ruble, o încercare de a ocoli sancțiunilor occidentale impuse economiei rusești.
„Nimeni nu poate să furnizeze gaz pe gratis, este pur și simplu imposibil, și îl veți putea plăti doar în ruble”, a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, marți, notează digi24.ro.
Solicitarea rușilor a fost deja criticată aspru și respinsă ferm de țările europene, care plătesc gazul majoritar în euro, dar și de G7. Rusia nu poate să modifice unilateral contractele de livrare a gazului, au motivat țările europene și G7.
Până acum, Rusia și-a respectat obligațiile contractuale în ce privește livrarea de gaz spre Europa.
UE ia în considerare inclusiv sistarea completă a importurilor de gaz din Rusia, de iarna viitoare
Peskov a spus că, în acord cu termenul limită stabilit de Putin, 31 martie, „vor fi dezvoltate modalități pentru ca sistemul să fie simplu, ușor de înțeles și fezabil pentru respectații clienți europeni și internaționali”.
Totuși, țările G7 au cerut companiilor să nu accepte plata în ruble în condițiile în care contractele în vigoare stipulează plata în euro sau dolari americani.
„Aceasta este poziția pe care o împărtășim și cu care este de acord și comisarul pe energie”, a spus un purtător de cuvânt al Comisi Europene la o conferință de presă la Bruxelles, marți.
Uniunea Europeană ia în considerare mai multe scenarii, inclusiv oprirea în totalitate a achizițiilor de gaz din Rusia, de iarna viitoare.
Cât de mult ar afecta Europa oprirea importurilor de gaz rusesc
Europa obține în jur de 40% din rezervele sale de gaz din Rusia, iar anul trecut, importurile au însumat în jur de 155 de miliarde de metri cubi.
Cererea lui Putin a generat noi temeri în Germania cu privire la posibile perturbări majore în livrările de gaz și la felurile în care acestea ar putea afecta industria și consumatorii casnici. Anterior, cancelarul Olaf Scholz a spus că o întrerupere bruscă a cumpărării de gaz din Rusia va arunca și Germania și Europa în recesiune.
Șeful companiei E.ON, Leonhard Birnbaum, spune că fără gazul rusesc, economia germană va suferi pierderi masive. El a mai adăugat că țara ar avea nevoie de trei ani pentru a deveni independentă energetic de Rusia.
Agențiile de reglementare germane ar prioritiza folosirea gazului pentru utilizatorii casnici într-un scenariu în care contractul cu Rusia e reziliat, fapt ce ar însemna că industria ar avea de suferit puternic.
Săptămâna trecută, SUA și UE au semnat un nou acord prin care SUA va furniza 15 miliarde de metri cubi de gaz natural lichefiat în acest an, însă această cantitate nu va reuși să acopere deficitul produs de oprirea completă a furnizării gazului rusesc.
Comisia Europeană a propus legislație nouă, prin care țările UE vor trebui să-și facă rezerve de cel puțin 80% în acest an.
De cealaltă parte, rușii susțin că sunt pregătiți în cazul în care Europa va refuza să mai achiziționeze gaz rusesc și că vor redirecționa producția spre piețele din Asia.