Putem fi recunoscuți chiar dacă purtăm masca! Sistemul de identificare facială dezvoltat de o companie din Japonia
O companie japoneză care se ocupă de softurile pentru identificarea facială a dezvoltat un sistem care recunoaște oamenii atunci când poartă masca de protecție. Programul analizează părțile feței care nu sunt acoperite pentru a determina identitatea persoanei.
Așadar, pentru a stabili cine „se ascunde” după mască se pot scana trăsăturile frunții sau a ochilor, relatează presa străină, cu referire la Reuters. Potrivit dezvoltatorilor, totul durează o secundă, iar precizia este de peste 99%.
Specialiștii menționează, în context, că înainte de pandemia algoritmii până la 50% dintre persoanele care purtau măști. Tehnologia, însă, a fost îmbunătățită pe parcursul anului 2020.
Noul sistem a apărut deja pe piață și se vinde încă din luna octombrie. Printre Clienți se numără mai multe companii mari, inclusiv câțiva operatori aerieni.