fbpx

Primul deținut executat în Statele Unite. Acesta a obținut o amânare din cauza pandemiei

Un bărbat condamnat pentru o triplă crimă deosebit de violentă a fost executat miercuri în statul american Texas, fiind primul deținut care a obţinut o amânare din cauza pandemiei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

John Hummel, 45 de ani, a fost executat prin injecţie letală în penitenciarul Huntsville, iar decesul a fost pronunţat la ora locală 18:49.

În 2009, el şi-a înjunghiat soţia însărcinată şi tatăl vitreg, apoi a omorât-o în bătaie cu o bâtă de baseball pe fiica sa de cinci ani după care a dat foc locuinţei lor din Fort Worth, în sudul SUA, potrivit Agerpres, care preia AFP.

Potrivit procurorilor, el intenţiona să-şi refacă viaţa cu o altă femeie, scrie digi24.ro.

Inculpatul ar fi trebuit să fie executat pe 17 martie 2020, dar o curte de apel a respins termenul in extremis „având în vedere criza sanitară”. Judecătorii au subliniat că o execuţie necesită „resurse enorme”, zeci de gardieni, avocaţi, martori etc., existând riscul răspândirii COVID -19. După acest proces, toate execuţiile au fost suspendate luni de zile în restul ţării.

Texas, statul american care aplică cel mai mult pedeapsă capitală, a reluat execuţiile pe 19 mai pentru a-l executa pe Quintin Jones, un afro-american care şi-a ucis bunica.

De la începutul anului, cu excepţia Texasului, doar guvernul federal a efectuat trei execuţii, chiar înainte de plecarea preşedintelui republican Donald Trump de la Casa Albă.

Articole asemănătoare

Back to top button