O țară europeană oferă a patra doză de vaccin anti-COVID-19 persoanelor de peste 80 de ani
Prim-ministrul francez Jean Castex a anunțat sâmbătă, 12 martie, într-un interviu acordat pentru cotidianul „Le Parisien”, că cea de-a patra doză a unor vaccinuri anti-COVID-19 va putea fi administrată „persoanelor de peste 80 de ani care au primit doza booster cu cel puţin trei luni în urmă”, în urma unei uşoare recrudescenţe a pandemiei de coronavirus în această ţară, informează Agerpres, cu referire la AFP.
Jean Castex a mai spus că le recomandă „cu fermitate persoanelor care au o sănătate fragilă din cauza vârstei sau a patologiilor lor să continue să poarte masca sanitară în spaţiile publice închise şi în timpul manifestărilor cu participare numeroasă”.
Recunoscând că Franţa se confruntă în prezent cu „o creştere a numărului de cazuri de COVID-19″, Jean Castex a exlus însă „schimbarea strategiei” de combatere a pandemiei, în contextul în care majoritatea restricţiilor antiepidemice vor fi anulate luni, 14 martie, inclusiv a paşaportului de vaccinare.
„Consiliul ştiinţific, căruia i-am solicitat o opinie, ne-a spus că mai ales sub-varianta BA.2 este aceea care se află la originea recrudescenţei” pandemiei.
„BA.2 este mai transmisibilă decât varianta iniţială de Omicron, dar nu pare să fie mai periculoasă”, a adăugat prim-ministrul francez, bazându-se pe faptul că „presiunea pe spitale, care rămâne principalul nostru criteriu de monitorizare, continuă să scadă”.
„Ameliorarea situaţiei din spitale şi acoperirea noastră vaccinală ridicată ne-au convins să menţinem decizia de a anula măsurile”, a mai spus Jean Castex, deşi unele dintre condiţiile fixate pentru anularea restricţiilor nu sunt îndeplinite (nu există o progresie a epidemiei, mai puţin de 1500 de persoane cu COVID-19 internate la terapie intensivă).
În acest context, premierul francez a spus că doreşte „să ajute persoanele cele mai vulnerabile”. În acest sens, „vom deschide încă de acum programările privind vaccinarea cu a patra doză pentru persoanele de peste 80 de ani vaccinate doza booster în urmă cu cel puţin trei luni, care s-au confruntat cu o scădere progresivă a imunităţii”, a declarat Jean Castex.
Luni, obligativitatea de prezentare a paşaportului de vaccinare, care atestă că o persoană s-a vaccinat împotriva COVID-19 pentru a avea acces în diverse spaţii publice, va fi anulată în Franţa, chiar dacă versiunea „sanitară” a documentului, care include şi prezentarea unui test COVID-19 cu rezultat negativ, va fi menţinută în unităţile de sănătate în sensul lor larg: spitale, centre pentru vârstnici, etc.
Purtarea măştii sanitare nu va mai fi obligatorie, cu excepţia transportului în comun şi a unităţilor sanitare. Această relaxare priveşte mai ales şcolile, magazinele şi companiile, care vor putea să aleagă dacă doresc să impună sau să nu impună această măsură pentru angajaţii lor. Cinematografele, restaurantele şi muzeele franceze nu mai sunt vizate de această obligativitate de la sfârşitul lunii februarie