fbpx

O tânără însărcinată în opt luni povestește cum a reușit să treacă hotarul în Polonia cu cele trei fiice, ajutată de polițiștii bieloruși

Umm Malak, în vârstă de 26 de ani, mai are 3 săptămâni până să nască. Totuși, a fost dispusă să treacă prin apă adâncă până la piept, ascunzându-se în pădurile reci cu cele trei fiice ale ei, în speranța de a le oferi o viață mai bună în Germania, relatează Reuters.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Tânăra din Irak spune că nu îi pare rău că a făcut aceste eforturi, deși ea și familia ei au fost opriți de polițiști la frontiera dintre Belarus și Polonia de șase ori în ultimele săptămâni.

„Trebuie să mă gândesc în primul rând la viitorul copiilor mei, pentru că în Irak nu există viitor, nici pentru noi, nici pentru ei”, spune ea.

Un purtător de cuvânt al poliției poloneze a declarat că poliția nu a desfășurat activități precum ducerea migranților înapoi la hotar. Nici poliția de frontieră poloneză, nici autoritățile din Belarus nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta cazul femeii.

Umm Malak este printre miile de migranți, mulți dintre ei irakieni, care au încercat să intre în Uniunea Europeană prin Belarus începând din primăvară. Reuters a vorbit cu ea într-un centru pentru migranți din orașul polonez Bialystok, unde stă cu soțul și trei fiice. Centrul pentru migranți este unul deschis, ceea ce înseamnă că migranții pot veni și pleca în voie, după ce au îndeplinit cerințele anticoronavirus.

Umm Malak a spus că urmează să nască în trei săptămâni și speră că atunci va fi în Germania, scrie Digi24.

Uniunea Europeană acuză Minskul că a creat criza migranților ca parte a unui „atac hibrid” asupra blocului comunitar, facilitând vize pentru oameni din Orientul Mijociu și transportul lor cu avionul și apoi împingându-i să treacă ilegal granița.

Belarusul neagă că a provocat criza, dar a spus, de asemenea, că nu poate ajuta la rezolvarea acesteia decât dacă Europa ridică sancțiunile existente.

Polonia a reținut unii migranți în centre închise de detenție și i-a transferat pe alții în centre deschise, mai ales pe cei bolnavi, în vârstă sau care au copii mici.

Umm Malak a spus că a aterizat în Belarus din Dubai la începutul lunii octombrie și a sperat să treacă granița din Belarus în Polonia, apoi să plece în Germania cu fiicele ei, toate sub vârsta de 10 ani, și cu soțul ei. Ea a spus că șase dintre încercările lor de a trece în Polonia au fost dejucate.

În câteva rânduri, a spus ea, polițiștii polonezi i-au prins, ducându-i înapoi la granița cu Belarus. Într-o încercare de a intra în Polonia, Umm Malak a spus că polițiștii din Belarus i-au ajutat, tăind gardul de la granița cu Polonia pentru a-i lăsa să treacă.

A căzut apoi într-un iaz de lângă graniță și s-a îmbolnăvit. A fost găsită de autoritățile poloneze, care au reținut-o timp de trei zile, apoi au dus-o într-un centru închis pentru migranți pentru o zi, apoi într-unul deschis, a spus ea.

Unii migranți de la centrul deschis din Bialystok au declarat pentru Reuters, vorbind sub protecția anonimatului, că regretă călătoria în Belarus și că îi sună pe cei dragi rămași în Orientul Mijlociu spunându-le să nu vină.

Dar Umm Malak a spus că migranții, în special cei din Irak, ar trebui să încerce totuși să treacă granița către UE.

„I-aș sfătui pe toți cei care se gândesc să vină să o facă, pentru că în Irak nu există viitor, nici securitate, nimic. Așa că suportați dificultățile călătoriei timp de o lună sau două, timp de o săptămână sau două, în loc să continuați să suferiți în Irak ani de zile”, a spus ea.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button