Foto: NBC
O femeie din statul american Pennsylvania a fost arestată, fiind acuzată că ar fi vrut să vândă serviciilor ruse laptopul președintei Camerei Reprezentanților din SUA, Nancy Pelosi. Dispozitivul a fost furat în timpul violențelor care au avut loc la Capitoliu la începutul lunii ianuarie.
Potrivit declarației unui agent al Biroului Federal de Investigații (FBI), citată de Reuters, ofițerii au primit informația de la un individ care pretinde că ar fi fostul iubit al bănuitei. Acesta a anunțat autoritățile americane că femeia ar fi intenționat să trimită dispozitivul unui prieten din Rusia, care apoi l-ar fi vândut serviciilor speciale.
Atunci când s-a aflat planul, femeia ar fi fugit, deconectând telefonul mobile și dezactivând conturile de pe rețelele de socializare. Totuși, ea a lăsat mamei sale adresa unde se va afla, iar acest fapt ar fi deconspirat-o.
După ce s-a predat luni autorităților, bănuita a fost eliberată de judecători și află în custodia mamei sale. Procesul, însă, continua, conform NBC, iar femeia urmează să se prezinte luni la tribunalul din Washington, unde va continua procesul.
Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…
Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…
Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…
Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…
Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…
Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…