Monica Vitti, „regina cinematografiei italiene”, a murit la vârsta de 90 de ani
Actriţa italiană Monica Vitti, care a făcut să strălucească într-o manieră magistrală opera emblematică a compatriotului său Michelangelo Antonioni, a decedat la vârsta de 90 de ani, anunță AFP și Agerpres.
„Adio Monica Vitti, adio regină a cinematografiei italiene. Astăzi este o zi cu adevărat tristă, o mare artistă şi o mare italiancă a plecat dintre noi”, a scris ministrul italian al culturii Antonio Franceschini într-un comunicat remis presei.
Actriţa şi regizoarea Monica Vitti s-a născut la 3 noiembrie 1931, la Roma. Şi-a cultivat talentul de actriţă, dovedit încă din copilărie, la Academia de Artă Dramatică din Roma, scrie hotnews.ro.
În 1957 s-a alăturat teatrului Nuovo di Milano al lui Michelangelo Antonioni şi a dublat vocea lui Dorian Gray în filmul „Il Grido” („The Cry”, 1957), în regia aceluiaşi Michelangelo Antonioni.
A jucat cu succes în „Ridere, ridere, ridere” (1954), „La notte” (1961) şi „L’eclisse” (1962). Pelicula „L’avventura” a consacrat-o ca una dintre cele mai faimoase actriţe din acea perioadă din Italia şi nu numai.
Monica Vitti a fost una dintre cele mai premiate actrițe italiene
„L’avventura” (1960) s-a bucurat de o mare apreciere internaţională şi a primit o nominalizare la Premiile BAFTA în 1961, potrivit imdb.com. Imaginea ei a apărut, câţiva ani mai târziu, pe un timbru italian de aniversare a filmului.
Monica Vitti şi-a pus în valoare talentul comic, foarte gustat de publicul italian, în filme precum „Il deserto rosso” (1964), „Le bambole” (1965), „Dramma della gelosia” (1970), „La pacifista” (1970), „Polvere di stelle” (1973), „L’anatra all’arancia” (1975).
Din 1986, a apărut ocazional în filme, între care „Francesca e mia” (1986) şi „Scandalo segreto” (1990), pe care l-a şi regizat, actriţa optând, ulterior, pentru teatru.
Deţine mai multe premii naţionale şi internaţionale, dintre care amintim: Premiul David di Donatello (1969, 1971, 1974, 1976, 1979) pentru cea mai bună actriţă şi Ursul de argint (1984) pentru rolul principal din „Flirt”, la Festivalul de Film de la Berlin, potrivit imdb.com.
În anul 2000, i-a fost acordat Premiul Globul de Aur pentru întreaga sa carieră.