Mexicanii pot câștiga la loterie o casă din care a evadat baronul drogurilor, El Chapo

Guvernul mexican va pune în joc la loterie o casă din care a fugit, în 2014, baronul drogurilor Joaquin Guzman, supranumit „El Chapo”, condamnat între timp la închisoare pe viaţă în SUA, informează marţi Digi24, cu referire AFP.
Locuinţa, situată în Culiacan, capitala statului Sinaloa, este estimată la 3,6 milioane de pesos (184.000 de dolari), potrivit paginii de internet a Loteriei naţionale mexicane.
Ea face parte dintr-un total de premii ce vor fi puse în joc pe 15 septembrie de guvern, pentru o sumă totală de 12,5 milioane de dolari.
Pe 16 februarie 2014, El Chapo a fugit din această clădire printr-un tunel subteran. În 2016, el a fost arestat din nou şi extrădat anul următor în SUA, unde a fost condamnat în iulie 2019, la New York, la închisoare pe viaţă.
În prezent, el îşi ispăşeşte pedeapsa într-o închisoare de maximă securitate din Colorado. Vreme de ani de zile El Chapo a fost considerat cel mai puternic traficant de droguri din lume.