Italia și-a modificat regulile de intrare în țară. Lista țărilor repartizate pe zone, anulată

Italia a modificat regulile de intrare pe teritoriul Italiei. Astfel, începând cu 1 martie, este anulată lista cu țările repartizate pe zone, iar pasagerii care doresc să intre Italia sunt obligați să respecte careva cerințe.
Drept urmare, călătorii pot să prezinte Certificatul de vaccinare cu vaccinurile aprobate de EMA – Comirnaty (Pfizer/BioNTech) , Spikevax (Moderna), Vaxzevria (AstraZeneca), Janssen Pharmaceutica NV (Johnson&Johnson). Termenul nu trebuie să depășească nouă luni de la ultima doză administrată. Totodată, se acceptă și doza booster.
Se acceptă și o dovadă de recuperare în urma COVID-19 sau un test RT-PCR negativ, efectuat în ultimele 72 de ore până la intrarea în țară sau un test Antigen, efectuat cu 48 de ore înainte. Copiii până la 6 ani sunt scutiți de obligațiunile menționate anterior.
Ramâne în vigoare obligativitatea completării formularului online PLF: (cu cel mult 48h până la decolare) – app.euplf.eu. Se acceptă și pe suport de hârtie. Pasagerii care nu pot prezenta unul dintre aceste documente, vor fi plasați în autoizolare pe o perioada de 5 zile.