Inundațiile devastatoare din Libia: Numărul morților ar putea ajunge la 20.000 la Derna, spun autoritățile
Numărul morților în urma inundațiilor devastatoare care au lovit estul Libiei ar putea ajunge la 20.000 doar la Derna, a declarat primarul oraşului, transmite joi agenţia DPA, preluată de Agerpres.
„Ne aşteptăm la un număr foarte mare de victime. Se poate ajunge la 18.000 până la 20.000 de morţi, pe baza districtelor distruse din Derna”, a declarat primarul Abdulmenam al-Ghaithi, miercuri seară, pentru canalul Al Arabiya.
Al-Ghaithi a spus că oraşul se confruntă cu un dezastru umanitar din cauza inundaţiilor masive provocate de puternica furtună care a lovit weekendul trecut estul Libiei.
În noaptea de duminică spre luni cele două baraje care traversează Derna, de pe coasta de est a Mediteranei, au cedat. Torenţii puternici au distrus poduri şi au măturat cartiere întregi cu tot cu locuitorii lor. De la marele cutremur care a devastat oraşul Al-Marj în 1963, aceasta este cea mai gravă catastrofă naturală produsă în Cirenaica, provincia orientală a Libiei.
Peste 5.300 de cadavre au fost numărate până acum în orașul libian Derna.
În timp ce salvatorii şi rudele continuă să caute supravieţuitori, aproximativ 10.000 de persoane au fost date dispărute, potrivit Federaţiei Internaţionale a Societăţilor de Cruce Roşie şi Semilună Roşie.
Inundaţiile din estul Libiei au lăsat, de asemenea, peste 30.000 de oameni fără adăpost, mai ales la Derna, conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie a ONU.
Două guverne rivale se luptă pentru putere în Libia, ţară bogată în petrol, care a fost afectată de tulburări în ultimii ani. Unul are sediul în est, iar celălalt are sediul în capitala Tripoli, în vest, notează DPA. Eforturile diplomatice de rezolvare pe cale paşnică a actualului război civil au eşuat.