foto | Incendiile din Turcia continuă. Trei oameni au decedat, iar mai multe cartiere – evacuate
Regiunea mediteraniană a Turciei este cuprinsă de flăcări deja a doua zi. În urma incendiilor au murit trei persoane, iar mai multe cartiere din regiune au fost evacuate, potrivit dailysabah.com.
Incendiile forestiere s-au răspândit într-o zonă vastă din provinciile sudice ale Turciei joi, dinspre Antalya spre Adana și Mersin. Amintim că flăcările au izbucnit miercuri, 28 iulie, amenințând zonele rezidențiale.
Cel mai grav incendiu a fost în Manavgat, un oraș din provincia Antalya, care este popular printre turiști. Acesta a izbucnit miercuri la prânz, în patru locuri diferite ale orașului înconjurat de păduri. Din fericire, nu a ajuns în centrul orașului, dar a afectat satele din apropiere.
Optsprezece sate au fost evacuate, în timp ce autoritățile au anunțat că 62 de persoane au fost spitalizate cu arsuri și inhalare de fum. Trei persoane au fost ucise în incendiu, iar Autoritatea pentru Gestionarea Dezastrelor și Urgențelor (AFAD) a anunțat joi că 122 de persoane au fost afectate direct de incendiu, în timp ce 58 au fost spitalizate.
Pompierii din Antalya, însoțiți de echipaje sosite din orașele din apropiere, s-au alăturat eforturilor de stingere a incendiului, în timp ce elicopterele și avioanele aruncau ignifug pe clădiri și câmpuri arse din Manavgat.
Președintele turc, Erdoğan, a declarat miercuri că „tot sprijinul necesar va fi acordat cetățenilor care au suferit din cauza incendiului”, adăugând că a fost lansată o anchetă asupra cauzei. Primarul metropolitan din Antalya, Muhittin Böcek, a sugerat mai devreme că incendiile erau „suspecte”, deoarece au început în patru locații diferite în același timp.





