Francezii vor să restricționeze sau să interzică avioanele private. Care ar fi motivul

Mai multe măsuri au fost anunțate în acest sens, după o vară toridă, care i-a făcut pe francezi să înțeleagă mai bine efectul schimbărilor climatice, scrie The New York Times, citat de libertatea.ro.
Într-un moment în care Franța se resimte după o vară cu temperaturi extreme și o creștere dramatică a prețurilor la energie, avioanele private au devenit o țintă a criticilor publice, într-o societate tot mai îngrijorată de poluare și de efectele încălzirii globale.
În ultimele zile, ministrul francez al transporturilor a cerut ca zborurile cu astfel de avioane să fie restricționate, citând contribuția lor majoră la schimbările climatice. Mai mult, un important deputat al Partidului Verzilor a declarat și el că va introduce în curând un proiect de lege pentru a le interzice complet.
Anunțurile au atins o coardă sensibilă în Franța, unde săptămâni de secetă severă și incendii de pădure au adus în prim-plan realitățile încălzirii globale, alimentând o dezbatere mai amplă despre responsabilitatea consumatorilor în abordarea schimbărilor climatice.
Apelurile pentru o mai bună conservare a energiei sunt, de asemenea, în creștere în Franța, la fel ca în mare parte din Europa, în timp ce războiul din Ucraina pune sub presiune aprovizionarea cu gaze și petrol.
„Fără a recurge la demagogie sau a lansa atacuri ad hominem, există anumite comportamente care nu mai sunt acceptabile”, a declarat sâmbătă ministrul transporturilor, Clément Beaune, pentru ziarul Le Parisien, în timp ce își anunța planul de a reglementa avioanele private.
Consilierii lui Beaune au declarat că acesta ia în considerare mai multe opțiuni, inclusiv să solicite companiilor transparență în privința călătoriilor efectuate cu avioanele private. De asemenea, ministrul ar putea propune extinderea programului UE de comercializare a certificatelor de emisii – care limitează cantitatea de carbon pe care companiile au voie să o emită – la avioanele cu reacție.
O mulțime de zboruri private în Franța
Sectorul aviației este deja considerat unul dintre cei mai mari emițători de carbon din lume. Se estimează că avioanele private produc de cinci până la 14 ori mai multă poluare decât avioanele comerciale per pasager și de 50 de ori mai multă poluare decât trenurile, potrivit unui studiu publicat anul trecut de Transport & Environment, un grup care militează pentru un transport mai curat.
Același studiu a arătat că Franța, cu o capitală în nord și o rivieră mediteraneană apreciată de cei bogați în sud, are al doilea cel mai ridicat nivel de emisii produse de avioanele private din Europa, după Marea Britanie.
În 2019, o zecime din toate zborurile de ieșire din țară au fost efectuate cu avioane private, potrivit studiului.
În ultimele luni, unele conturi de pe rețelele de socializare din Franța au început să urmărească zborurile pe care mai mulți miliardari francezi le fac cu aceste avioane, sporind presiunea publică.
Pe Twitter și Instagram, conturi populare cu nume precum „I Fly Bernard” – o referire la Bernard Arnault, șeful gigantului de lux LVMH și unul dintre cei mai bogați oameni din lume – au făcut publice călătoriile miliardarilor și au publicat estimări ale emisiilor de carbon generate.
Vineri, „I Fly Bernard” a scris pe Twitter că avionul privat aparținând companiei magnatului francez al presei Vincent Bolloré a efectuat trei zboruri în aceeași zi, generând 22 de tone de dioxid de carbon, echivalentul în medie a 10 ani de emisii pentru o mașină în Franța, potrivit cifrelor organizației Greenpeace.
Verzii merg până la capăt
„Acest mic instrument este extrem de puternic, deoarece înțelegi dintr-o dată că ceva nu este în regulă”, a declarat Julien Bayou, membru al Adunării Naționale a Franței, camera inferioară a Parlamentului, și lider al Partidului Verzilor, cu referire la datele prezentate pe rețelele sociale.
Bayou a declarat că intenționează să introducă un proiect de lege în octombrie, când Parlamentul se reunește din nou după o pauză de vară, pentru a interzice pur și simplu avioanele private. El a spus că va fi luată în considerare și interzicerea altor mijloace de transport privat care consumă mult, cum ar fi iahturile. „Este o chestiune de justiție și egalitate”, a spus el.
Anul trecut, Franța a adoptat o lege a climei care a interzis zborurile interne pentru călătoriile care pot fi făcute cu trenul în mai puțin de două ore și jumătate – cu excepția cazului în care acestea fac legătura cu un zbor internațional – dar interdicția a exceptat călătoriile cu avioane private.
Bayou a declarat că partidul său a discutat și în trecut despre interzicerea avioanelor private, dar că propunerea a căpătat forță abia în ultimele săptămâni, deoarece „este poate prima dată când vedem că schimbările climatice sunt profund inegale”.
Realitatea schimbărilor climatice
O vară cu temperaturi extreme în acest an a dezvăluit pe deplin realitatea schimbărilor climatice, cu incendii de vegetație și o secetă fără precedent, care a secat râuri și a afectat agricultura și sectorul energetic. Pe măsură ce autoritățile au impus restricții de apă în aproape toată Franța continentală, oamenii s-au revoltat, punând sub semnul întrebării ceea ce ei consideră a fi privilegiile acordate celor bogați.
Jacuzzi-urile în aer liber au fost vandalizate, iar fermierii au contestat interdicțiile de a-și iriga câmpurile. În sudul Franței, activiștii pentru climă au umplut găurile terenurilor de golf cu ciment, pentru a protesta față de scurirea acestora de la interdicție.
Emmanuel Combet, economist la Agenția Franceză pentru Mediu și Managementul Energiei, finanțată din fonduri publice, a declarat că în Franța a existat o dezbatere din ce în ce mai intensă cu privire la rolul celor mai bogați oameni în eforturile de conservare. Un studiu publicat anul trecut, la care Combet a colaborat, a estimat că o gospodărie aflată printre cele mai bogate 10% din Franța emite în medie de două ori mai mult dioxid de carbon decât o gospodărie din cele mai sărace 10%.
Disparitatea este și mai izbitoare atunci când vine vorba de emisiile generate de transport, cele mai bogate gospodării emițând de peste trei ori mai multe. Dar Combet a subliniat, de asemenea, faptul că unele gospodării bogate emit mai puțin decât cele mai sărace datorită investițiilor în energie mai curată. „Dezbaterile privind corectitudinea tranziției ecologice nu trebuie să se limiteze la diferențele dintre bogați și săraci”, a declarat el.