fbpx

foto, video | I s-a retras titlul de Miss după ce s-a aflat că avea un copil. „A fost atât de umilitor și insultător”

Modelul Veronika Didusenko, în vârstă de 24 de ani, a fost desemnată Miss Ucraina 2018. Totuși, acesteia i s-a retras titlul atunci când organizatorii au aflat că este mămică. Conform regulilor concursului, candidatelor le este interzis să participe dacă au copii.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Acum, Veronica, care are un fiu de numai 5 ani, a decis să ia măsuri legale împotriva politicii de organizare.

„Cerințele de intrare pentru Miss World sunt discriminatorii. Nu există loc pentru ele în secolul XXI. Vreau să le schimb, să le provoc. Vreau să mă asigur că regulile concursului se mișcă odată cu vremurile”, a declarat ea pentru Radio 1 Newsbeat, scrie bbc.com.

Femeia a adăugat că vrea să le facă mai potrivite pentru zilele noastre și să reflecte realitatea femeilor de astăzi: acele care pot echilibra perfect cariera și viața personală. Aceasta relatează că a intrat în competiție pentru a-și îmbunătăți aspectul profilului de caritate și a fost surprinsă când a fost încununată câștigătoare. Ea ar fi continuat să-și reprezinte țara la concursul Miss World, dar patru zile mai târziu a fost descalificată.

„A fost umilitor și insultător pentru mine. M-am simțit atât de rău pentru că nu este doar povestea mea, ci povestea a mii de femei din întreaga lume care pot dori să ia parte, dar nu au posibilitatea de a intra în concurs pentru că sunt mame”, zice ea.

Veronika admite că a văzut regula cu privire la formularul de cerere, dar spune că a fost încurajată să intre de către organizatori.

 

 

 

Vezi această postare pe Instagram

 

My dear followers!❤️ ⠀ I’m so impressed, happy, proud and overwhelmed with our media coverage in the UK🇬🇧. ⠀ I can’t believe we could raise so much awareness to our campaign #righttobeamother which aims to change the discriminatory entry requirements of international beauty pageants to allow all women to participate. ⠀ I would like to see @Missworld and the other global running beauty pageants which seem to be stuck in the dark ages lift all entry restrictions so that these competitions are truly representative of all women in society today🌍. ⠀ Thousands of people have supported my campaign #righttobeamother across social media and I regularly receive thank you notes. I’m grateful to each one of you!!! Nothing would happen without your support, inspiration, help, courage, all of the stories you shared with me. ⠀ THANK YOU!

O postare distribuită de Veronika Didusenko (@veronika_didusenko) pe

 

Vezi această postare pe Instagram

 

Нарешті, усвідомивши все, що трапилося, відзнявши перші прямі ефіри та інтерв`ю для ЗМІ, я можу поділитися своїми емоціями! ⠀ Мене переповнює невимовна вдячність комітету @missukraine_official👑кожному, хто мне підтримував, я відчуваю Вашу любов і віру – це ДИВОВИЖНО❤️❤️❤️ ⠀ Дякую надзвичайним @landik19 за підтримку 24/7, @ayten.novruzova, @zorianchuk, @katya_den, @veronica_v78, виконавчому директору @kioseviktoriya💪 ⠀ Моя щира подяка членам ЖУРІ: @mashaefrosinina, @aakucherenko, @nikolaytyshchenko, @vova_ostapchuk, @olgakharlan, @iusypchuk_bogdan @gorovaya_irina, @aysina_julia, @yuriy_tkach✨ та красномовним ведучим @kosadcha, @gorbunovyuriy💫І, звичайно, спасибі чудовій @polina.tkach за передачу естафети🙏 ⠀ Обожнюю моїх дівчат: Miss Ukraine Earth @anastasiia_kryvokhyzha та Miss Ukraine International @bogdana_tarasyk ❣️❣️❣️ #missukraine2018👑

O postare distribuită de Veronika Didusenko (@veronika_didusenko) pe


Articole asemănătoare

Back to top button