fbpx

foto | Patru dintre cei șapte suspecți care ar fi agresat niște inspectori de mediu în timpul unei operațiuni antibraconaj, plasați în arest la domiciliu

Patru dintre cele șapte persoane care ar fi agresat mai mulți angajați ai Inspectoratului pentru Protecția Mediului în extravilanul satului Ghidighici, au fost plasate în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cei șapte suspecți cu vârstele cuprinse între 30 și 35 de ani, sunt cercetați penal pentru huliganism și jaf.

Menționăm că în noaptea de 7 spre 8 septembrie, polițiștii Inspectoratului de Poliție Buiucani au fost sesizați precum că patru angajați ai Inspectoratului Mediului, care se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, ar fi fost agresați fizic și verbal de persoane necunoscute în extravilanul satului Ghidighici.

Suspecții ar fi utilizat obiecte asemănătoare pumnalului și au amenințat cu arme de foc. De asemenea, inspectorii ar fi fost deposedați în mod deschis de trei lanterne și o camera video, prejudiciul fiind estimat la suma de 8800 de lei.

În urma perchezițiilor efectuate la domiciliile suspecților, polițiștii au depistat muniții și arme de foc deținute ilegal. Actualmente, patru persoane sunt în arest la domiciliu, iar trei urmează să fie localizate și reținute.

Persoanele implicate riscă pentru infracțiunea de huliganism închisoare de la 3 la 7 ani, iar pentru jaf – de la 5 la 7 ani de închisoare.

 

Articole asemănătoare

Back to top button