foto | O femeie riscă detenție pe viață, după ce a fost prinsă cu un bebeluș în bagaj pe aeroportul din Filipine
O cetățeană americancă riscă închisoarea pe viaţă în Filipine, după ce ar fi încercat să urce la bordul unui avion cu un bebeluș în bagajul său de mână.
Femeia a fost arestată pe aeroportul din Manila, în timp ce încerca să scoată pe furiș din țară un copilaș de doar șase zile.
Aceasta l-ar fi ascuns într-o borsetă supradimensională și ar fi avut intenția de a-l lua în Statele Unite ale Americii, însă bebelușul nu avea actele necesare.
Femeia în cauză nu este mama copilului, iar cea care i-a dat naștere, o adolescentă care a spus că vrea să-și dea copilul spre adopție în SUA, a fost și ea pusă sub acuzare, drept complice, transmite Digi24.
Deocamdată nu este clar dacă pentru serviciul prestat femeia a primit și bani. Bebelușul a fost plasat în custodia serviciilor sociale.