foto | A fost descoperită cea mai neagră culoare din lume: Este de 10 ori mai întunecată decât orice a fost observat înainte
Cercetătorii de la Institutul de Tehnologie din Massachusetts, SUA, au descoperit cea mai neagră culoare neagră din lume. Nuanța este de 10 ori mai întunecată decât Vantablack, material considerat anterior ca cel mai negru dintre toate.
Ceea ce au creat oamenii de știință din Massachusetts este un material care este capabil să absoarbă 99,965% din lumină primită, din toate unghiurile.
Potrivit presei americane, descoperirea este formată din aceleași nanotuburi microscopice de carbon, aliniate vertical, din care este compusă și Vantablack.
„Cel mai negru negru este o țintă în dinamică. Într-o zi, cineva va găsi un material și mai întunecat și atunci vom înțelege în sfârșit toate mecanismele de bază pentru proiectarea negrului final”, a spus Brian Wardle, profesor de aeronautică și astronautică la MIT, care a făcut descoperirea împreună cu un fost cercetător al MIT Kehang Cui, în prezent profesor la Universitatea Shanghai Jiao-tong.
Pentru a evalua amploarea descoperirii, artistul Diemut Strebe a confruntat această nouă culoare cu reflectarea unui diamant galben natural de 16,78 carate, estimat la 2 milioane de dolari. Rezultatul: acoperit cu materialul, diamantul dispare complet, fără să mai difuzeze nici o strălucire. Lucrarea este în prezent la Bursa din New York.

Descoperirea senzaţională trezește deja curiozitatea comunității aerospațiale. MIT News relatează că astrofizicianul John Mather, laureat Nobel, explorează deja posibilitatea utilizării acestui material pentru a proteja telescoapele spațiale de lumina parazitară și, de exemplu, să observe exoplanetele.



