fbpx

Comisia Europeană avertizează Ungaria asupra utilizării vaccinului anticoronavirus produs de Rusia

Comisia Europeană a avertizat, joi, Ungaria că administrarea vaccinului anticoronavirus importat din Rusia generează riscuri medicale şi ar putea afecta încrederea publică, informează agenţia Reuters.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Ungaria a importat joi primele doze ale vaccinului rus Sputnik V, în cadrul unui plan care ar putea conduce la importuri masive şi la producerea vaccinului pe teritoriul ungar, dacă se dovedeşte a fi sigur şi eficient.

Experţii ungari vor avea ocazia să studieze vaccinul în următoarea perioadă şi să ia o decizie binefundamentată privind potenţiala utilizare şi aprobare”, a declarat Peter Szijarto, ministrul ungar de Externe.

Însă Comisia Europeană a avertizat Guvernul de la Budapesta în privinţa utilizării unui vaccin neautorizat în spaţiul comunitar, scrie Mediafax.

Întrebarea este dacă un stat membru UE ar vrea să le administreze cetăţenilor un vaccin care nu a fost revizuit de Agenţia Europeană a Medicamentului„, a declarat un purtător de cuvânt al Comisiei Europene.

Conform reglementărilor europene, vaccinul Sputnik V trebuie autorizat de Agenţia Europeană a Medicamentului înainte de a fi produs sau utilizat în orice stat membru UE.

„Aici se întâlnesc procedura de autorizare şi încrederea în vaccin. Dacă cetăţenii noştri încep să emită dubii privind siguranţa unui vaccin, dacă nu va trece prin evaluări ştiinţifice riguroase pentru dovedirea siguranţei şi eficienţei, va fi mult mai greu să vaccinăm o proporţie suficientă a populaţiei”, a precizat reprezentantul Comisiei Europene.

Rusia a anunţat că rezultatele testelor intermediare arată că vaccinul Sputnik V are o eficienţă de 92% în protejarea oamenilor de infectarea cu virusul SARS-CoV-2.

Agenţia Europeană a Medicamentului a anunţat că nu are date din partea Rusiei sau Ungariei privind vaccinul Sputnik V.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button