fbpx

China: Politica demografică, schimbată. Guvernul va permite fiecărui cuplu că aibă până la trei copii

China va permite fiecărui cuplu să aibă până la trei copii, relatează agenţia statală de presă Xinhua, citând o întâlnire a Biroului Politic prezidată de preşedintele Xi Jinping, relatează Bloomberg News.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Măsura reprezintă o schimbare majoră în politica demografică a Chinei fiind o încercare de a combate îmbătrânirea populaţie şi scădere natalităţii care ameninţă perspectivele economice pe termen lung ale ţării, scrie mediafax.ro.

Rata natalităţii Chinei a scăzut chiar şi după ce Beijingul şi-a relaxat politica de planificare familială în 2015, permiţând tuturor cuplurilor să aibă doi copii în loc de unul. Politica privind copilul unic fusese introdusă la sfârşitul anilor 1970.

În prezent persoanele care încalcă regula sunt amendaţi cu 130.000 de yuani (20.440 de dolari dolari).
Deciza de schimbare a politicii vine la scurt timp după un recensământ care a pus creştere demografică la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii. Conform Biroului Naţional de Statistică al ţării, populaţia a crescut cu 5,38% – adică 72 de milioane de oameni – la 1,41 miliarde în ultimul deceniu.

Ca şi în Asia de Est şi Europa, preferinţele s-au mutat către familiile mai mici. O creştere a naşterilor după relaxarea anterioară pentru a permite majorităţii familiilor să aibă doi copii a fost de scurtă durată, mulţi părinţi citând costurile ridicate ale locuinţei şi ale educaţiei ca factor limitativ. Au existat doar 12 milioane de copii noi
născuţi în China anul trecut, cel mai mic număr din 1961.

Politburo a mai spus că China „va ridica în mod prudent vârsta de pensionare într-o manieră treptată”, potrivit raportului şedinţei prezidate de preşedintele Xi Jinping. Creşterea vârstei la care oamenii se pot pensiona a fost inclusă în planul actual de cinci ani, deşi nu au existat detalii.

Declinul demografic ar putea avea un impact semnificativ pentru imaginea partidului şi ideologia promovată de acesta, dar şi un impact economic şi social de lungă
durată.

Financial Times a raportat la începutul lunii aprilie că India ar putea depăşi China la populaţie mult mai repede decât se credea.

Articole asemănătoare

Back to top button