fbpx

Cazuri de miocardită, raportate și în SUA după imunizare cu Pfizer și Moderna. Majoritatea pacienților – bărbați

Centrul pentru Prevenirea și Controlul Bolilor din SUA a anunțat că au fost raportate 275 de cazuri de miocardită la persoane de până la 24 de ani după imunizare cu Pfizer și Moderna. Anterior, se estima că vor fi până al 102.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În total, Centrul a depistat 475 asemenea cazuri la pacienți până la 30 de ani. Simptomele au apărut la circa trei zile după imunizare, iar majoritatea pacienților sunt bărbați.

Circa 81% dintre pacienții care au fost spitalizați s-au recuperat complet. Chiar și așa, trei dintre persoanele afectate au ajuns în saloanele de terapie intensivă.

Totuși, specialiștii nu au încă certitudine că inflamația a apărut din cauza imunizării și punctează că în cazul în care acest fapt se demonstrează, beneficiile vaccinării oricum depășesc riscurile. De menționat este că anterior și în Israel au fost raportate asemenea cazuri, acestea fiind asociate cu administrarea serului produs de Pfizer.

Articole asemănătoare

Back to top button