Avea apă și temperatură stabilă: Planeta Venus ar fi fost locuibilă miliarde de ani în urmă
Planeta Venus ar fi avut apă și temperaturi stabile miliarde de ani în urmă. Potrivit unui studiu, aceasta era locuibilă până la producerea unui eveniment care a șters semnele de viață de pe fața ei.
Actualmente, atmosfera lui Venus este de 90 de ori mai groasă decât a Terrei, iar temperaturile de la suprafața acesteia ating 864 de grade. Totuși, cercetările recente arată că pe planetă s-ar fi înregistrat între 30 și 50 de grade Celsius acum 700 de milioane de ani, dar ceva a determinat eliminarea dioxidului de carbon din roci, declanșând astfel schimbări climatice.
Anterior, savanții credeau că Venus este prea aproape de soare pentru a susține apa lichidă pe suprafața sa, dar noile cercetări le-au schimbat percepțiile, relatează CNN.
„Acum, planeta are aproape de două ori mai multă radiație solară decât Pământul. Cu toate acestea, în toate scenariile pe care le-am modelat, am descoperit că Venus ar putea să susțină temperaturile necesare pentru a avea apă”, spun cercetătorii.
Specialiștii presupun că evenimentul care a schimbat clima planetei este legat de activitatea vulcanică. Potrivit lor, magma ar fi eliberat dioxidul de carbon în atmosferă, iar pe măsură ce aceasta s-a răcit, gazul nu a putut fi reabsorbit. Chiar și așa, aceștia susțin că pentru a determina cauzele schimbării climei pe Venus sunt necesare mai multe misiuni către această planetă.



