Amnistie generală în Afganistan: „Ar trebui să vă reluaţi cu deplină încredere rutina zilnică”
Talibanii au anunțat amnistie generală pentru toți funcționarii publici din Afganistan. Aceștia le-au cerut să revină la locurile de muncă.
Se întâmplă la două zile după ce au preluat forțele au preluat puterea în Afganistan, transmite Digi24, cu referire la AFP. Anterior, mișcarea islamistă radicală a făcut declarații controversate despre eventualitatea aplicării sau renunțarea la unele măsuri drastice de pedeapsă precum aruncarea cu pietre sau tăierea membrelor, declarând întâi că acestea nu vor avea loc, apoi că nu le exclude.
„O amnistie generală a fost declarată pentru toţi (…) Ar trebui să vă reluaţi cu deplină încredere rutina zilnică”, au anunțat talibanii.
În decurs de zece zile, mişcarea islamistă radicală, odată cu începerea retragerii trupelor străine, a preluat controlu asupra Afganistanului. Situații similare s-au produs și anterior, iar talibanii au impus o versiune ultra-strictă a legii islamice în perioada în care s-au mai aflat la putere.



