fbpx

Alegeri București 2025. Cine este și ce avere are noul primar al Bucureștiului

Ciprian Ciucu a câștigat alegerile locale parțiale pentru Primăria Municipiului București (PMB) și devine, astfel, cel de-al 17-lea primar al Capitalei, de la Revoluție încoace. Primul contact al lui Ciucu cu politica a fost în anul 2000, dar abia ani mai târziu a intrat în administrația locală, unde a început cu funcția de consilier local. Din anul 2020, Ciprian Ciucu a fost ales primar al Sectorului 6, scrie Digi24.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În urma negocierilor din interiorul PNL, Ciucu a fost propus să candideze la Primăria Generală, chiar dacă și Stelian Bujduveanu și-ar fi dorit acest lucru, fiind viceprimar cu atribuții sporite după plecarea lui Nicușor Dan la Cotroceni.

Totuși, liberalii au considerat că Ciprian Ciucu este mai bine cotat, având în vedere că a avut cel mai bun scor la alegerile locale anul trecut. 

Ciprian Ciucu are 47 de ani, iar înainte de a fi primar a fost consilier local. De asemenea, acesta a fost aproape 1 an președintele Agenției Naționale a Funcționarilor publici (decembrie 2019 – octombrie 2020).

Anterior, a lucrat în sectorul privat și în cadrul unor ONG-uri, iar primul contact cu politica a fost în anul 2000, atunci când a lucrat la departamentul de Relații Publice al Președinției.

A condus și PNL Bucureşti în perioada iulie 2021-februarie 2023 și a fost unul dintre contestatarii alianței PNL-PSD la guvernare. 

În noiembrie 2024, Ciprian Ciucu a devenit prim-vicepreședinte PNL, după ce Ilie Bolojan a preluat șefia interimară a partidului.

Ciucu este licențiat în științe politice la SNSPA (1996-2000), dar are și un master în Politici Publice şi Integrare Europeană tot la facultatea de Științe Politice (2000-2001).

Ciprian Ciucu deține două terenuri, unul în județul Argeș, de 5047 de metri pătrați, și unul în Ilfov, de 500 de metri pătrați, potrivit declarației de avere.

Primarul Sectorului 6 mai deține și două apartamente în București, dar și un aututorusim Renault fabricat în 2023. 

Potrivit declarației de avere, candidatul PNL are, alături de soție, aproximativ 60.000 de euro în 9 conturi bancare, depozite sau fonduri de investiții (sau fonduri private de pensii).

În același timp, Ciprian Ciucu și soția au două credite, de 46.303 euro, respectiv 75.200 de lei, scadente în 2040 și 2028.

Potrivit documentului citat, Ciprian Ciucu a obținut pe parcursul anului 2024 un salariu de 232.192 de lei pentru postul de primar al Sectorului 6 și a mai încasat aproximativ 1.500 de euro din chirii.

Declarația de avere a lui Ciprian Ciucu poate fi consultată aici

Articole asemănătoare

Back to top button