fbpx

125 din cei 179 de pasageri dintr-un avion care a decolat din Milano, testați pozitiv la COVID-19

125 de pasageri care au sosit în orașul Amritsar, din nordul Indiei, cu un zbor charter din Italia, au fost testați pozitiv pentru Covid-19.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Toți vor fi plasați în izolare, au anunțat autoritățile medicale. În total, în cursa care a decolat de la Milano, în cursul zilei de miercuri, se aflau 179 de pasageri, potrivit BBC.

India a anunțat joi peste 90.000 de cazuri de COVID-19, o creștere de aproape șase ori în ultima săptămână, creștere despre care experții cred că este alimentată de varianta Omicron, scrie digi24.ro.

Țara a înregistrat 325 de decese în 24 de ore, dar doar unul a fost legat de Omicron, spun oficialii.

Potrivit informațiilor locale, copiii și bebelușii care călătoreau cu avionul venit din Italia au fost scutiți de testarea pentru Covid-19. Astfel, din cei 160 de pasageri testați, 125 au avut rezultat pozitiv.

Imaginile transmise de televiziunile locale arătau o coadă mare de ambulanțe în fața aeroportului. Acestea au preluat pasagerii infectați ți i-au reansportat în zona de izolare.

Oficialii spun că varianta Omicron este tulpina predominantă acum în orașele indiene și că aglomerațiile și adunările publice ar trebui evitate.

India a înregistrat până acum peste 35 de milioane de cazuri de Covid și aproximativ 482.000 de decese.

Articole asemănătoare

Back to top button