fbpx

foto | Vor crea măsuri suplimentare pentru protecția consumatorilor. SEBO a lansat Asociația Patronală a Companiilor Financiare Alternative

Pe 23 septembrie, SEBO a făcut încă un pas în favoarea calității, participând în rol de fondator la lansarea Asociației Patronale a Companiilor Financiare Alternative (APCFA). La eveniment au participat peste 50 de companii din sectorul financiar nebancar, dar și reprezentanți ai Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Băncii Naționale a Moldovei și Camerei de Comerţ Americane din Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Lansarea a fost petrecută la Radisson Convention Center. Toți participanții au semnat un Cod de Conduită, asigurând astfel măsuri suplimentare pentru protecția consumatorilor, iar asta înseamnă că serviciile oferite de acest sector vor fi orientate maximal spre clienți. Acum, beneficiarii unui împrumut sau cei care au intenția de a lua unul dintre rețeaua de parteneri a APCFA, se pot bucura de un nivel mai ridicat de protecție și reguli clare de cooperare.

Pe lângă toate acestea, a fost elaborată marca de conformitate „Creditor responsabil”. Membrii Asociației care vor respecta principiile stabilite de Codul de Conduită, vor asigura clienții cu servicii la un nivel mai înalt.

„Întrucât industria creditelor nebancare este una matură în Moldova, este important să avem un acord prompt asupra practicilor comerciale responsabile. Și anume cele de protejare a consumatorilor și dezvoltării industriei. Mai mult, o altă sarcină esențială a Asociației va fi inițierea lucrărilor cu legislatorii și autoritățile de supraveghere pentru conceperea unei strategii de dezvoltare pe termen mediu a industriei”, a constatat șefa Asociației Patronale a Companiilor Financiare Alternative, Angela Gladei.

Totodată, Sergiu Sobuleac, directorul general al O.C.N. „SEBO CREDIT” SRL îndeamnă colegii din domeniu să se alăture noii Asociații. Potrivit lui, companiile trebuie să se asigure că își îmbunătățesc serviciile în fiecare zi.

„Calitatea este garantul unei afaceri de succes. Pentru a crea o unitate de clienți loiali, dar în primul rând fericiți este necesar să ne aflăm în continuă dezvoltare. De fiecare dată trebuie să ne gândim ce să facem ca serviciile noastre să fie și mai bune pe zi ce trece. Stimați colegi, nu ezitați să vă alăturați Asociației Patronale a Companiilor Financiare Alternative. Doar în așa mod putem dezvolta o industrie bine pusă la punct”, a declarat acesta.

La rândul său, secretarul general din cadrul Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF), Elena Pui, a asigurat că membrii Asociației nu vor fi lipsiți de sprijin și cooperare.

„CNPF mizează pe un dialog constructiv cu Asociația Patronală a Companiilor Financiare Alternative din Moldova. Sperăm că Asociația va deveni o platformă puternică, care va fi auzită de autorități. Împreună vom putea crea un sector nebancar puternic și competitiv, care va putea rezista vulnerabilităților externe și interne”, a spus ea.

Informațiile publicate la rubrica „Advertoriale” sunt articole comerciale plasate în urma unei colaborări cu agenți economici sau agenții de publicitate cu scopul de a promova produse, servicii sau pentru a contribui la vizibilitatea brandului. Pentru detalii privind publicitatea pe portalul de știri ZUGO, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail contact@zugo.md sau la numărul de telefon 068 013 424.

Articole asemănătoare

Back to top button