fbpx

foto | Un mobilier cumpărat înseamnă un copac plantat. Fabrica de mobilă „TANDEM” a organizat a doua ediție a campaniei „Plantăm pentru Moldova”

La doar jumătate de an, „TANDEM” a organizat cea de a doua ediție a campaniei de înverzire „Plantăm pentru Moldova”. De această dată, fabrica de mobilă și-a extins misiunea și a mers în două localități – comuna Rădeni și satul Greblești din raionul Strășeni.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astăzi, angajații fabricii împreună cu clienții care au decis să cultive valori și copiilor săi, au plantat împreună peste 500 de pomi. Dorința, voia bună, bucatele delicioase dar și plăcerea de a contribui la viitorul și sănătatea celor mici – acestea au fost principalele ingrediente a marelui eveniment.

Comuna Rădeni numără trei sate. La Zamciogi, datorită „TANDEM”, sătenii se vor putea bucura de acum încolo de un adevărat parc în preajma terenului de sport din localitate. Nu întâmplător a fost aleasă această locație, întrucât, ani la rând, aici era o gunoiște, iar astfel, plantarea pomilor era una indispensabilă pentru a oferi un nou suflu atmosferei.

Nici celelalte două sate nu au fost trecute cu vederea de către angajații și clienții „TANDEM”. Intrarea din localitatea Drăgușeni, dar și Rădeni va deveni mai verde, pentru că și aici a fost dusă misiunea până la capăt.

La Greblești, în câțiva ani, primăverile vor fi cuprinse de mirosul îmbietor de tei. Aici, „TANDEM” m avut grijă să înverzească centrul localității nu doar cu tei, dar și nuci, arțari, stejari și catalpă.

Fiecare persoană care a plantat un pom a avut ocazia să lase și o emblemă cu numele său la copacul sădit. Unii și-au scris prenumele, alții însă au înșirat pe foi mesaje mai lungi precum „Să crești mare, mare” sau „Ești primul meu pom plantat”.

După muncă și răsplată. Așadar, a fost organizată o sărbătoare care a reunit zeci de oameni, de la mic la mare. După ce au terminat de plantat pomii, ei s-au delectat cu mâncare delicioasă.

Evenimentul „Plantăm pentru Moldova” a ajuns la cea de a doua ediție. În primăvara acestui an, fabrica de mobilă a mers în satul Cotul Morii, raionul Hîncești, unde au fost plantați peste o mie de copaci. Aceștia deja bucură ochii sătenilor. În urma inundațiilor din 2010, satul a fost practic distrus. Acum însă, datorită „TANDEM”, copii și adulții au parte de un parc și o curte a școlii verde la propriu.

Informațiile publicate la rubrica „Advertoriale” sunt articole comerciale plasate în urma unei colaborări cu agenți economici sau agenții de publicitate cu scopul de a promova produse, servicii sau pentru a contribui la vizibilitatea brandului. Pentru detalii privind publicitatea pe portalul de știri ZUGO, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail contact@zugo.md sau la numărul de telefon 068 013 424.

Articole asemănătoare

Back to top button