fbpx

foto | Start Taberei de Vară UPSHIFT: 100 de tineri învață cum să soluționeze problemele din comunitate care pot deveni o afacere

Învață cum să identifice problemele din societate, cum să scrie proiecte pentru a le soluționa, dar și cum ideile lor ar putea deveni un business în viitor. Este vorba de 100 de tineri din toate raioanele Republicii Moldova, care în aceste zile participă la Tabăra de Vară UPSHIF, ediția 2023. Timp de patru zile, tinerii ghidați de către o echipă de mentori cu experiență vor dezvolta proiecte care să aducă schimbări în comunitatea din care fac parte, iar la sfârșitul bootcamp-ului de vară, cele mai bune idei vor primi finanțare în cadrul programului UPSHIFT.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Joi, 10 august, a fost dat startul celei de-a X-a ediții a programului UPSHIFT, care vine să susțină implicarea tinerilor în societate, să-i învețe despre antreprenoriatul social, dar și cum să-și transforme ideile în proiecte cu impact.

Printre participanții la tabără se numără și Grigore Rînja, care a venit din raionul Rezina cu așteptări mari și idei mărețe. Mai exact, la ai săi 19 ani, Grigore își propune să deschidă un centru de tineret.

„Am ajuns să fac parte din această tabără deoarece sunt interesat de activismul civic și anume cum putem  facem schimbări pozitive în comunitatea noastră. Venind din mediul rural, am observat mai multe probleme care necesită a fi soluționate. Schimbarea pe care vreau să o fac eu implică tinerii, deoarece raionul Rezina este un raion care are foarte puțini tineri activi. Aș putea spune că avem o lipsă acută de tineri care doresc să se implice. Nu avem niciun Centru de Tineret sau Consiliul Local al Tinerilor, din acest motiv am aplicat în cadrul acestui program.

Vreau să creez un program de leadership și abilitare profesională pentru tineri. Să adunăm tineri din raionul Rezina și să îi învățăm cum să se dezvolte personal și profesional, astfel încât să creștem implicarea lor în societate. Pentru implementarea acestei ideii cred că aș avea nevoie de un suport financiar de 30 de mii de lei”, ne-a povestit Grigore.

Pentru că poluarea mediului cu plastic devine o problemă tot mai acută, Cristina Șavga, din raionul Cahul, își propune să dezvolte un proiect în acest sens. Tânăra are ambiții mari și speră că poate contribui la combaterea problemei.

Este pentru prima oară când fac parte din programul UPSHIFT și e o experiență foarte frumoasă pentru mine. În primul rând pentru că deși sunt de puțin timp aici, dar am cunoscut foarte multe persoane cu care voi lucra în echipă.

Primul proiect la care m-am gândit este legat de ecologie. Este vorba de un aparat pentru reciclarea sticlelor din plastic care va fi unic și foarte util pentru satul meu. La introducerea sticlei, aparatul va elibera un tichet care va conține o sumă de bani. Ulterior, cu tichetul, sătenii vor merge la magazin și își vor procura produsele de care au nevoie. Deocamdată nu am calculat de câți bani aș avea nevoie pentru acest proiect, dar împreună cu echipa și mentorii vom face calculele”, ne-a spus Cristina.

Printre participanții din acest an sunt și tineri care, în edițiile anterioare, au ajuns în finala programului UPSHIFT sau chiar au primit finanțare.

Sunt finalist în ediția UPSHIFT 2022. În acea ediție am făcut un proiect despre educație financiară. Anul acesta vrem sa facem un proiect despre educație juridică și o să se numească „Legal Ais”. Suntem doi participanți din Ungheni și doi din Chișinău și vrem să facem un proiect prin care tinerii să aibă întâlnirii cu actorii din Judecătorii, Procuratură și alte instanțe pentru a aprofunda tinerii mai mult în acest domeniu. Anul trecut am făcut parte din Parlamentul Tinerilor și mi-am dat seama că Legislativ este, educație financiară este, dar nu este educație juridică și ar trebui să fim primii care sparg gheața. Am așteptări foarte mari și sunt sigur că vom ajunge în finală”, ne-a mărturisit Mihai Golovatiuc, participant.

„Sunt a doua oară în cadrul acestui program și am hotărât să revin pentru că mi-a plăcut foarte mult prima oară. Mi-a plăcut conceptul, foarte bine stabilit, dar cel mai mult faptul că aici tinerii învață de la A la Z cum să scrie un proiect, cum ideile lor să devină realitate, cum să-și dezvolte creativitatea și să lucreze în echipă. Anul acesta îmi doresc să dezvolt un proiect ce ține de alimentația sănătoasă a tinerilor. Vreau să dezvolt o rețea de catering în școală în raionul Florești pentru ca tot mai mulți tineri să se alimenteze sănătos. Pentru ca această idee să devină realitate, aș avea nevoie de 25-30 de mii de lei și îmi doresc foarte mult să îi câștig”, ne-a spus Andreea-Ionela Comerzan, participantă.

Participarea la această tabără este gratuită, iar timp de patru zile tinerii vor parcurge un program complex de training și mentorat, vor participa la activități interactive și vor învăța de la cei mai buni.

„Vor fi patru zile intense în care vor porni de la o problemă pe care o văd relevantă în comunitățile din  care vin și, alături de mentori, folosind metodologia de studiu și învățare UPSHIFT, vor parcurge drumul de la problemă la soluție. Mai mult, va fi drumul spre un proiect și un produs pe care singuri îl vor dezvolta. Noi le vom oferi sprijin atât la nivel metodologic, cât și financiar, deoarece cele mai bune idei și proiecte vor primi finanțare pentru implementare. Din 2019 și până în prezent au fost finanțate 50 de proiecte în care au fost implicați peste 600 de tineri din Republica Moldova”, a declarat Mihaela Iurașcu, co-fondatoare TEKEDU.

„UPSHIFT este una din cele mai dezvoltate inițiative implementate de către UNICEF. Este o platformă perfectă în cadrul  căreia tinerii își vor putea consolida capacitățile de utilizare a noilor tehnologii digitale, dar și dezvolta abilitățile de participare socială. Sunt foarte încântată să văd și să simt entuziasmul și dorința tinerilor de a învăța. Acest fapt demonstrează că suntem pe calea cea bună, iar acest program, datorită mentorilor și echipei, oferă acestei lumi valori  bune. Aici vor lucra în echipă, își vor dezvolta creativitatea și vor soluționa problemele societății”, a afirmat Excelența Sa Maha Damaj, reprezentanta UNICEF în Republica Moldova.

Autoritățile, de fapt, doresc să preia proiectele care deja funcționează și au fost testate de către partenerii externi. Noi vedem aici o oportunitate de a implementa ceea ce merge bine la o scară la nivel de țară. UPSHIFT este un astfel de program și dorim să ne focusăm pe tineri, pe copii, pe școli, pe universități și să ajungem la cât mai multă lume pentru ca să le păstrăm acest entuziasm de a-și implementa o idee care poate nu ar fi avut ocazia să o realizeze de unii singuri”, a conchis Marcel Marin, șef al Direcției Tineret din cadrul Ministerul Educației și Cercetării.

UPSHIFT este un program de inovare socială dezvoltat de UNICEF, care susține implicarea tinerilor în domeniul economic prin intermediul antreprenoriatului social. Programul este implementat în parteneriat cu TEKEDU și Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova.

Informațiile publicate la rubrica „Advertoriale” sunt articole comerciale plasate în urma unei colaborări cu agenți economici sau agenții de publicitate cu scopul de a promova produse, servicii sau pentru a contribui la vizibilitatea brandului. Pentru detalii privind publicitatea pe portalul de știri ZUGO, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail contact@zugo.md sau la numărul de telefon 068 013 424.

Articole asemănătoare

Back to top button