fbpx

foto | Pătuțul micuțului tău nu mai corespunde vârstei și necesităților? Invenția „3 în 1” oferită de Mamico care îți va fi de mare folos!

Odată cu apariția unui copil, părinții sunt conștienți despre necesitatea procurării unor obiecte care, cel mai probabil, vor servi pentru perioade scurte de timp, un an sau doi. Un astfel de lucru este și pătuțul pentru copil. Adesea, chiar dacă acesta nu a reușit să fie utilizat din plin, te trezești în scurt timp că deja nu mai corespunde vârstei și necesităților micuțului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astăzi, pentru a preveni asemenea situații, piața oferă noi invenții, mult mai fiabile și care „cresc” împreună cu copilul tău – așa cum este pătuțul 3 în 1. Dar, ce reprezintă acesta și ce beneficii deosebite prezintă? Vom explica în următoarele rânduri.

Ce este un pătuț 3 în 1?

Acesta este un obiect de mobilier din lemn sau metal (mai rar), ce va putea fi utilizat pentru o perioadă lungă de timp. Acest lucru este posibil datorită capacității lui de transformare dintr-un pat pentru bebeluși, în unul mai mare pentru juniori și mai apoi într-o sofa perfectă pe post de mobilier în odaia copilului care deja merge la școală.

Ce obții atunci când procuri un pătuț 3 în 1?

După cum am menționat, pătuțul 3 în 1 se va transforma împreună cu înaintarea copilului în vârstă. Acesta este echipat perfect pentru fiecare perioadă de copilărie, asigurând siguranță și un confort maxim. Dacă ai decis să faci o asemenea achiziție, vei câștiga:

  • Pat pentru bebeluș

În această etapă, lucrul cel mai important este să știi că bebelușul tău se află în siguranță. Pentru a asigura acest lucru, pătuțurile sunt dotate cu garduri laterale. Deci, chiar dacă ai un copil agitat în timpul somnului, vei ști mereu că acesta nu se poate rostogoli jos sau, dacă îl lași pentru câteva clipe singur, nu va reuși să sară peste bariere.

Mai mult, la modelele precum patul „Lucas”, de la compania Tutti Bambini, salteaua poate fi poziționată la trei nivele diferite, pentru a facilita accesul mamei la copil.

 

  • Pat pentru junior

Când copilul a crescut și nu mai are nevoie de atât de multă supraveghere, pătuțul poate deveni cu ușurință un pat. Pentru a realiza asta, este suficient să scoatem părțile laterale și să poziționăm suportul saltelei la cel mai jos nivel. Astfel, copilul deja va putea urca și coborî de unul singur.

Produsele din categoria dată sunt concepute cu un design ușor de combinat cu interiorul, dar și clasic în același timp, pentru a garanta un aspect actual chiar și peste 10 ani.

 

  • Sofa

Când deja nu mai e suficient spațiu pentru ca micuțul să doarmă în pătuț, acesta se transformă într-un spațiu numai bun pentru odihnă și joacă – o sofă. Tot ce trebuie să faci este să plasezi înapoi una dintre părțile laterale. Plus, producătorul Tutti Bambini echipează paturile cu un sertar, potrivit în orice perioadă pentru a depozita lucrurile copilului. Iar când acesta deja crește, poate decide de unul singur ce vrea să păstreze acolo.

De unde pot procura un pătuț 3 în 1?

Chiar dacă pare a fi o sarcină simplă, nu e chiar așa, mai ales când ești în căutarea unui lucru calitativ. Sigur, poți vizita mai multe magazine specializate, până găsești varianta potrivită. Mai simplu e să faci o comandă prin intermediul internetului, de exemplu din magazinul online pentru copii și părinți din Chișinău Mamico.md. Aici găsești o varietate largă de culori și modele din lemn, fabricate în Marea Britanie, Belgia și altele. Iar partea bună e că nu trebuie să ieși din casă, deoarece compania îl va livra direct la ușa ta – perfect în cazul unor cumpărături mai masive, precum e pătucul pentru copil.

Alege lucruri calitative și sustenabile pentru copilul tău. Când cumperi un pătuț 3 în 1, accentul nu este doar pe economie – printr-o asemenea alegere, îi asiguri confortul optim copilului, pentru mulți ani înainte.

P.

Informațiile publicate la rubrica „Advertoriale” sunt articole comerciale plasate în urma unei colaborări cu agenți economici sau agenții de publicitate cu scopul de a promova produse, servicii sau pentru a contribui la vizibilitatea brandului. Pentru detalii privind publicitatea pe portalul de știri ZUGO, vă rugăm să ne contactați la adresa de e-mail contact@zugo.md sau la numărul de telefon 068 013 424.

Articole asemănătoare

Back to top button