Wizz Air va relua mai multe zboruri din și spre Aeroportul Internațional Chișinău
Începând cu luna septembrie curent, operatorul aerian Wizz Air va relua mai multe zboruri dinspre și spre Aeroportul Internațional Chișinău. Anunțul a fost făcut de către vicepremierul Andrei Spînu.
„Operatorul va relansa cursele regulate de pe Aeroportul Internațional Chișinău spre următoarele destinații: Barcelona, Berlin, Basel, Paris – Beauvais, Brussels – Charleroi, Dortmund, Eindhoven, Memmingen, Hamburg, Larnaca, Liverpool, Praga, Torino, Veneția – Treviso, Viena, Verona”, se arată în mesajul lui Spînu.
Anterior, Wizz Air și-a redeschis baza de la Chișinău cu trei aeronave.