fbpx

video | Surpriză pentru copii unei grădinițe din Cahul. 15 șerpi au fost scoși din subsolul instituției

15 șerpi au fost scoși de pompieri din subsolul grădiniței din localitatea Cucoara, raionul Cahul. Cazul a fost înregistrat în după amiaza zilei de 10 ianuarie. Potrivit primelor informații, mai mulți șerpi au invadat subsolului instituției preșcolare și a fost nevoie de intervenția salvatorilor, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

La fața locului pentru misiune au fost trimise două echipe de pompieri care echipați corespunzător au extras reptilele cu mare grijă din subsolul. Salvatorii au evacuat șerpii și i-au transportat la detașament, de unde ulterior aceștia vor fi preluați de responsabili de la Institutul de Zoologie din municipiul Chișinău.

Specialiștii au stabilit că reptilele nu sunt veninoase și nu reprezintă pericol, însă aflarea acestora trebuie să fie într-un habitat special amenajat sau în libertate.

În cazuri similare oamenii sunt rugați să nu intervină de unii singuri, dar să solicite asistența specialiștilor prin intermediul Serviciului 112.

Articole asemănătoare

Back to top button