video | S-a apropiat și a lovit: Momentul în care un tânăr este luat la bătaie și înjunghiat ziua-n amiaza mare
Un tânăr a fost înjunghiat pe 30 august pe strada Uzinelor din capitală. Bărbatul de 25 de ani a fost salvat după de mai multe persoane care se aflau în preajmă.
În urma măsurilor de investigație și acțiunilor de urmărire penală intreprinse au identificat suspectul. Este vorba despre un individ de 42 de ani, originar din Ialoveni. Acesta ar fi intenționat să omoare tânărul, s-a apropiat și i-ar fi aplicat o lovitură de cuțit în regiunea umărului stâng.
Planurile i-au fost date peste cap de trecători, care l-au stopat, au alertat Poliția și Ambulanța. Victima a fost preluată de un echipaj medica și transportată la spital pentru a i se acorda îngrijirile medicale necesare.
Oamenii legii au reținut bănuitul. În cadrul acțiunilor procesual penale suspectul și-a recunoscut vina, confirmând că între el și victimă ar fi existat un conflict mai vechi.
Bărbatul este cercetat penal pentru omor și se află în arest preventiv pentru 30 de zile. Dacă vina îi va fi demonstrată, acesta riscă până la 20 de an i de pușcărie sau detenție pe viață.