video, foto, update | Poliția: Bărbați instruiți la Moscova și plătiți cu câte 5.000 de euro au vandalizat Guvernul și Ministerul Muncii de la Chișinău
update 28 septembrie, 11:38 Potrivit Poliției, a fost vandalizată și clădirea Curții Supreme de Justiție. Polițiștii au stabilit deja un cerc de suspecți, fiind întreprinse toate acțiunile procesual penale în acest sens. Poliția a stabilit că cercul persoanelor care au fost în Federația Rusă, la aceste exerciții, este mult mai mare.
update 28 septembrie, 10:00 În noaptea de vineri spre sâmbătă, clădirea companiei „Teleradio-Moldova” a fost vandalizată. Persoane necunoscute au stropit cu vopsea roșie ușile de la intrarea în instituție. La fața locului au intervenit oamenii legii.
Știrea inițială:
Noaptea trecută, mai multe persoane au vandalizat sediul Ministerului Muncii și Protecției Sociale, aruncând cu vopsea pe clădire. În jumătate de oră, aceleași acțiuni s-au petrecut și la Guvern. Polițiștii au reținut imediat două persoane: un tânăr de 21 de ani, prins în Grădina Publică „Ștefan cel Mare și Sfânt” și unul de 20 de ani, reținut lângă Parlament.
Aceștia au declarat că fac parte dintr-un grup de 20 de tineri, recrutați pentru a vandaliza instituțiile statului din Republica Moldova, cu scop de destabilizare, doar pentru clădirea Guvernului fiind achitați cu 5000 de euro. Unul dintre aceștia declară că era și el responsabil de găsirea tinerilor, pentru ulterioara instruire la Moscova unde să le fie comunicate acțiunile care urmează în Republica Moldova, fiind achitați lunar fiecare cu câte 500 de euro.
Toți 20 au plecat la Moscova prin intermediul unei curse aeriene cu escală la Istanbul, unde au fost întâlniți de un cetățean al Federației Ruse și cazați într-un hotel, iar a doua zi pe un poligon din afara Moscovei au fost instruiți cum să creeze proteste la Chișinău, destabilizări în cadrul acestora, cum să păzească persoana instigatoare, etc. Tot acolo au primit bani și telefoane pe care comunicau.
Ulterior, cu escala în Antalya, au revenit în Republica Moldova, unde au procurat vopsea, mănuși, adidași și pungi, iar după executarea acțiunilor de vandalism, videoul cu acțiunile acestora urma să fie plasat pe Telegram ca dovadă a îndeplinirii misiunii.
13 dintre cele 20 de persoane care au mers la exerciții în Moscova au fost deja identificate de Poliție, inclusiv o persoană de 26 ani, responsabilă de recrutarea tinerilor care mergeau în Federația Rusă.
Astăzi au urmat o serie de percheziții la domiciliile a patru persoane, unde, de asemenea, au fost ridicate mai multe cutii de vopsea, mănuși, cartele, carduri, acte de identitate care confirmă deplasările acestora în Federația Rusă, precum și alte obiecte care pot servi drept probatoriu în cadrul cauzei penale.
Acțiunile au fost realizate de polițiștii Direcției de Poliție Chișinău, Inspectoratului național de securitate publică, Inspectoratului național de investigații și Brigăzii de poliție cu destinație specială „Fulger”, în comun cu procurorii Procuraturii municipiului Chișinău. Investigațiile continuă, notează Poliția.