video | Marta Kos laudă reformele Chișinăului și cere accelerarea negocierilor: „Toate clusterele trebuie deschise cât mai curând”
Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, s-a pronunțat pentru deschiderea tuturor clusterelor de negocieri cu Republica Moldova „cât mai curând posibil”, apreciind ritmul reformelor realizate de Chișinău și reiterând sprijinul Bruxellesului pentru parcursul european al țării.
Oficiala europeană a declarat că susținerea Republicii Moldova reprezintă „o investiție într-o Europă mai puternică, mai sigură și mai unită”, în contextul în care Chișinăul a rezistat ingerințelor externe și atacurilor hibride și și-a reafirmat opțiunea pentru integrarea europeană.
„În ultimii ani am văzut o țară care s-a ridicat împotriva ingerințelor străine și a atacurilor hibride și care și-a ales Europa și drumul spre aderarea la Uniunea noastră. Această alegere suverană merită întregul nostru sprijin”, a afirmat Marta Kos.
Comisara europeană a remarcat și nivelul de implementare a reformelor prevăzute în Planul de creștere, menționând că Republica Moldova se situează înaintea altor state candidate la aderare care beneficiază de mecanisme similare de sprijin.
„Am văzut, de asemenea, cifre impresionante în implementarea reformelor din Planul de creștere. Cu 93%, Moldova este înaintea tuturor celorlalte state candidate la UE care au astfel de planuri”, a declarat Marta Kos.
Oficiala europeană a susținut deschiderea rapidă a tuturor clusterelor de negocieri cu Republica Moldova. „Împărtășesc opinia dumneavoastră. Ar trebui să cerem Consiliului să deschidă toate clusterele cât mai curând posibil”, a spus comisara pentru Extindere.
Totodată, Marta Kos a subliniat că autoritățile de la Chișinău trebuie să continue reformele, în special în domeniile justiției, combaterii corupției și guvernanței economice, pentru a putea trece ulterior la etapa închiderii capitolelor de negociere.
Amintim că Republica Moldova a fost invitată să-și prezinte poziția de negociere pentru Clusterul 6 – „Relații externe”, un nou pas în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Anunțul a fost făcut de viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, care a precizat că invitația a fost transmisă sub președinția irlandeză a Consiliului UE.
Vezi și: UE schimbă calendarul de aderare pentru R. Moldova și Ucraina, din cauza opoziției Ungariei



