fbpx

video | Maia Sandu, în prima vizită a unui șef de stat din R. Moldova la Viena. Cum a fost întâmpinată și despre ce s-a discutat

Maia Sandu se află într-o vizită oficială la Viena. Aceasta este prima vizită a unui șef de stat din Republica Moldova în capitala Austriei. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Președinta a fost întâmpinată cu onoruri militare. Aceasta a discutat cu șeful austriac despre relațiile bilaterale dintre țările noastre, precum și despre perspectivele cooperării noastre în context european.

„Am vorbit despre provocările majore cu care se confruntă Republica Moldova, dar și despre schimbările prin care a trecut țara mea în ultimele zece luni. Echipa noastră și-a asumat angajamentul ferm de a moderniza țara prin curățarea sistemului public de corupție, reformarea justiției, îmbunătățirea mediului de afaceri și crearea oportunităților economice, iar cetățenii ne-au acordat un mandat puternic pentru realizarea acestor reforme, în alegerile prezidențiale și parlamentare recente.

Avem acum în față câțiva ani în care putem construi din temelie un stat puternic, care să facă din Republica Moldova o casă primitoare pentru cetățenii săi. Dar ca să realizăm acest obiectiv, avem nevoie de sprijinul partenerilor noștri. 

În primăvara anului viitor, vom marca 30 de ani de la stabilirea relațiilor dintre țările noastre. Vreau să mulțumesc, pe această cale, autorităților austriece pentru sprijinul constant oferit Republicii Moldova. Începând cu anul 2001, în țara noastră sunt implementate cu sprijin austriac zeci de programe și proiecte în domenii precum buna guvernare, învățământul profesional, aprovizionarea cu apă, dezvoltarea rurală, protecția mediului sau adaptarea la schimbările climatice. În prezent, în localitățile noastre sunt realizate 19 programe de dezvoltare finanțare de Austria”, a declarat președinta.

Potrivit Maiei Sandu, strategia de țară pentru Moldova a Agenției de Dezvoltare a Austriei (ADA) pentru anii 2021-2027 prevede continuarea sprijinului pentru dezvoltare rurală, adaptarea la schimbările climatice și protecția mediului, dezvoltarea învățământului profesional tehnic.

Președinta Maia Sandu va avea mai multe întâlniri cu oficiali austrieci, precum Werner Kogler, viceprim-ministru; Doris Bures, vicepreședinte al Parlamentului; Michael Linhart, ministru Federal al Afacerilor Europene și Internaționale. La fel, șefa statului se va întâlni cu Helga Schmid, Secretarul General al OSCE. Joi seara, doamna Maia Sandu va avea o discuție cu reprezentanții diasporei moldovenești în Austria.

Din delegația oficială din R. Moldova mai fac parte Cristina Gherasimov, secretar general al Președinției, Veaceslav Negruța, consilier prezidențial în domeniul economic, ministrul Economiei, Sergiu Gaibu și cel al Mediului, Iuliana Cantaragiu; deputații Radu Marian, membru al Comisiei parlamentare Economie, Buget și Finanțe, și Adrian Belîi, președintele Grupului de prietenie Moldova-Austria și Stelian Manic, directorul Agenției pentru Investiții.

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button